Cu această ocazie, la domiciliul numitei Florica S. s-au găsit 1.650 pachete cu ţigări, din Republica Moldova, pentru care nu avea documentele prevăzute de lege. Marfa, apreciată la valoarea aproximativă de 8.390 de lei, a fost ridicată în vederea cercetărilor.
În aceeaşi zi, la ora 20.55, patrule formate din poliţişti şi jandarmi l-au depistat pe ploieşteanul Răzvan A. (59 de ani), care, aflându-se pe strada Miron Costin, din Brăila, deţinea în autoturismul său un număr de 50 cartuşe cu ţigări, fără acte de provenienţă.
Cel în cauză a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi ţigările au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către ofiţeri de la Serviciul de Investigare a Fraudelor.