Brăilenii dornici de câştiguri mari şi rapide continuă să cadă în plasa escrocilor care scot bani frumoşi profitând de naivitatea lor. Ultima victimă a ţeparilor este o tânără de 22 de ani care a plătit 4.800 de lei în speranţa că va intra în posesia unui câştig de 20.000 de euro. După ce şi-a dat seama că a fost victima unei înşelăciuni, brăileanca a sunat la Poliţie, însă şansele ca escrocul să fie prins sunt minime.
Astfel, în ziua de 12 august, brăileanca a fost apelată pe telefonul mobil de către o persoană care, recomandându-se a fi reprezentant al unei firme de telefonie mobilă, i-a adus la cunoştinţă faptul că este câştigătoarea sumei de 20.000 de euro. Deşi apelantul i-a spus victimei că pentru a intra în posesia câştigului trebuie să efectueze anumite operaţiuni şi să achite diferite sume de bani, aceasta nu s-a gândit nici măcar o clipă că este vorba despre o escrocherie. " În decursul zilei respective, tânăra a fost convinsă de persoana necunoscută să trimită de trei ori prin serviciile on-online suma totală de 4.800 de lei într-un cont dat de suspect, să cumpere zece cartele reîncărcabile, în valoare totală de 500 de lei, şi să-i comunice codurile", a precizat agent Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila. În urma reclamaţiei primite, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi continuă cercetările pentru identificarea apelantului şi tragerea acestuia la răspundere penală. De la începutul anului, poliţiştii s-au mai confruntat cu acest gen de infracţiuni, înregistrând alte două plângeri din partea unor femei care au devenit victimele unui mod de operare asemănător. Acestea au fost păcălite să trimită coduri de reîncărcare a cartelelor telefonice în valoare de 4.500 lei, sub pretextul că sunt "fericitele" câştigătoare ale unor premii consistente în bunuri şi bani. Pentru a nu pica în plasa escrocilor, poliţiştii le recomandă brăilenilor să fie atenţi la apelurile telefonice primite de la necunoscuţi care pretind că sunt de la companii de telefonie mobilă şi care oferă sume de bani, excursii sau maşini, în schimbul achiziţionării de cartele reîncărcabile. Mai mult, brăilenii sunt sfătuiţi să verifice la firmele de telefonie mobilă dacă au în derulare vreun concurs cu astfel de premii. "Fiţi precauţi atunci când vi se solicită sume de bani înaintea prestării unui serviciu. Nu transmiteţi nimănui datele dumneavoastră personale, de siguranţă ale telefonului personal sau ale cartelelor reîncărcabile pe care le posedaţi, mai ales când vă sunt solicitate prin telefon, mesaj sau e-mail", mai recomandă poliţiştii.