• gălăţeanul de 40 de ani, reţinut de poliţişti pentru comiterea a 3 infracţiuni de înşelăciune, a fost trimis în Arestul IPJ Brăila pentru 30 de zile
Gălăţeanul acuzat de comiterea de înşelăciuni prin metoda “Accientul”, reţinut de poliţiştii brăileni, a ajuns în spatele gratiilor. Bărbatul în vârstă de 40 de ani este acuzat că a comis pe raza municipiului Brăila 3 infracţiuni de înşelăciune prin metoda “Accidentul”. Acesta a fost prezentat, în cursul zilei de 6 martie, Judecătoriei Brăila, care a dispus faţă de acesta măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile. La data de 5 februarie, poliţiştii l-au reţinut pe gălăţeanul bănuit de comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune. Pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă, bărbatul fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.