Craiovean reţinut pe ordonanţă pentru complicitate la înşelăciune prin metoda "Accidentul". În urma cercetărilor efectuate în cauze cu autor necunoscut, poliţiştii brăileni de la Investigaţii Criminale l-au identificat pe unul dintre complicii unei reţele de infractori. Este vorba despre un craiovean de 57 de ani, care a fost săltat de la aeroport şi "cazat" la arest.
În ziua de 30 martie, judiciarişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, în urma unor activităţi specifice, l-au depistat pe Nicolae S., din municipiul Craiova, pe Aeroportul "Henri Coandă" Bucureşti. Acesta încerca să părăsească teritoriul României, cu destinaţia Londra-Anglia. "În urma cercetărilor s-a stabilit că în perioada noiembrie 2013-ianuarie 2014, cu ajutorul unor persoane necunoscute din afara ţării, bărbatul a ridicat mai multe sume de bani în lei şi valută, provenite din comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune prin metoda "Accidentul", fiecare oprindu-şi comision, iar diferenţa fiind dată unor persoane încarcerate în penitenciar", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Luat la întrebări de anchetatori, cel în cauză a recunoscut că a participat, în calitate de complice, la comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune prin metoda menţionată, pe raza mai multor judeţe. Valoarea totală a prejudiciului este de 9.950 euro şi 34.200 de lei.
Oamenii legii continuă cercetările pentru identificarea tuturor suspecţilor în acest caz. Craioveanul a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi încarcerat în Arestul IPJ Brăila, urmând să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune.