Ţepar de miliarde, capturat în Spania | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ţepar de miliarde, capturat în Spania

Urmărit internaţional după ce a ţepuit 23 de agenţi economici din mai multe judeţe din ţară, administratorul unei societăţi brăilene a fost prins de autorităţile judiciare spaniole şi urmează să fie extrădat. Gălăţeanul Octavian Cristian, în vârstă de 36 de ani, se sustrăgea măsurii arestării preventive pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. În urmă cu două luni, bărbatul a fost trimis în judecată, în lipsă, după ce a tras o ţeapă de peste 11 miliarde de lei vechi şi apoi s-a făcut nevăzut.

Mai precis, în cursul lunii februarie 2008, în calitate de administrator al societăţii Sc Zacker Agro Srl Brăila, gălăţeanul a achiziţionat mărfuri de la 23 de firme din ţară, iar pentru plata acestora a emis şi semnat 28 file CEC şi mai multe bilete la ordin, fără să aibă disponibil în cont, cauzând un prejudiciu total de 115.606 de lei. Cele mai mari pagube au fost înregistrate la o societate din Piatra Neamţ şi alta din Azuga, de la care societatea brăileană a cumpărat instalaţii de irigat şi vin, în valoare de peste 300.000 lei. După ce şi-au dat seama că au fost înşelaţi, administratorii societăţilor păgubite au formulat plângeri împotriva administratorului, poliţiştii şi procurorii reuşind apoi să-i refacă "scenariul" afacerii, fără însă a da de urma escrocului. "În baza probatoriului administrat, s-a reţinut perseverenţa infracţională a inculpatului, care a iniţiat relaţii comerciale, emiţând instrumente de plată într-un interval scurt de timp, pentru a evita cât mai mult intrarea în interdicţie de plată. Acesta a preluat societatea fără datorii către furnizori, dând siguranţă partenerilor de afaceri, şi-a asigurat spaţiu de depozitare, utilaje de manipulat mărfurile şi carburanţii, a organizat în scurt timp un sediu improvizat, modern utilat, angajând personal fără forme legale, pentru a crea impresia executării cu celeritate a relaţiilor comerciale. S-a mai stabilit că modul de cumpărare şi de revânzare rapidă a mărfurilor achiziţionate a indicat o pregătire temeinică şi premeditată pentru derularea în scurt timp a activităţilor comerciale", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, subinspector Jenel Şogor.

Octavian Cristian va fi preluat de la Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni de o escortă formată din poliţişti de la Compartimentul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila şi va fi prezentat Tribunalului Brăila pentru confirmarea măsurii arestării preventive, pentru primele 30 de zile, după care va fi încarcerat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro