Ţeapă cu 400 litri de motorină. Autorul ţepei s-a dat drept director de firmă de construcţii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ţeapă cu 400 litri de motorină. Autorul ţepei s-a dat drept director de firmă de construcţii

În vârstă de 42 de ani, Casian Cedică, individ originar din judeţul Vrancea, dar fără un domiciliu stabil - caracterizat de Direcţia Investigaţii Criminale din cadrul IGPR drept un "infractor voiajor" - a fost anchetat şi trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis a fost anulat.
În ziua de 28 septembrie 2014, Cedică a tras ţeapă unui brăilean, promiţându-i că-i va vinde cantitatea de 400 litri de motorină, pe care, în realitate, nu o deţinea. După ce a pus mâna pe bani, escrocul a urcat la volanul unui autoturism Daewoo Leganza, înmatriculat în Argeş şi a condus pe drumurile publice din Brăila, cu toate că avea permisul anulat din 13 iulie 2007.
De profesie mecanic auto, cunoscut cu antecedente penale (în prezent este anchetat într-un dosar similar cu cel de la Brăila, de către Poliţia Abrud, judeţul Alba), Casian Cedică s-a cazat în septembrie anul trecut la un hotel din Staţiunea Lacu Sărat. În ziua de 28 septembrie 2014, precizează anchetatorii, brăileanul Sevastian T. a fost anunţat de un prieten (angajat la Restaurantul Flora, Lacu Sărat) că "un turist" are de vânzare cantitatea de 400 litri de motorină, la preţul de 4,5 lei/litru.
Pentru că avea nevoie de carburant (deţine mai multe utilaje agricole), brăileanul a fost de acord să cumpere combustibilul şi, în jurul orei 13:00 s-a deplasat la benzinăria din Staţiunea Lacu Sărat, pentru a se întâlni cu vânzătorul despre care aflase că se numeşte "Casian". În scurt timp, la locul de întâlnire s-a prezentat inculpatul Casian Cedică. Procurorul de caz precizează: "Inculpatul i-a spus că în scurt timp vor sosi în staţia PECO două TIR-uri aparţinând societăţii sale, întâi vor alimenta în tractorul cu care sosise persoana vătămată şi ulterior vor alimenta şi TIR-urile întrucât pentru lucrările pe care societatea sa urmează să le desfăşoare la digul Brăila - Galaţi (!) a achiziţionat o cantitate foarte mare de combustibil şi are posibilitatea să mai vândă din el. Totodată, i-a spus să-i achite lui suma de 1.000 lei, iar restul să-l achite celor doi şoferi. Pentru a nu se mai complica, persoana vătămată a achitat întreaga sumă solicitată, 1.800 lei, inculpatului".
După ce-a pus mâna pe bani, Cedică s-a scuzat, spunând că are de rezolvat câteva treburi urgente în oraş, după care a urcat într-un Daewoo Leganza de culoare neagră, nu înainte de a-l asigura pe cumpărător că TIR-urile vor sosi "în maxim 10 minute".
Două ore a aşteptat, în zadar, brăileanul să vină TIR-urile. L-a sunat apoi pe "directorul firmei de construcţii", însă escrocul avea telefonul închis, semn că fusese vorba de o ţeapă. Poliţiştii au aflat ulterior că autorul escrocheriei se prezentase la Restaurantul Flora din Staţiunea Lacu Sărat, afirmând că are 15 muncitori cazaţi la Hotelul Lacu Sărat (!), că urmează să efectueze lucrări de reparaţii pe digul Brăila - Galaţi şi că se va ocupa şi de lucrările de deszăpezire. Casian Cedică solicitase cazare la Hotel Lacu Sărat pe perioada 27 septembrie - 30 octombrie 2014, însă după ce l-a înşelat pe brăilean a dat bir cu fugiţii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro