Ţarcuri pentru câinii maidanezi, pe lângă blocuri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ţarcuri pentru câinii maidanezi, pe lângă blocuri

Consilierul judeţean PNL Cătălin Boboc a declarat, într-o conferinţă de presă, că proiectul a fost inspirat de o asociaţie din Bacău, care a găsit o soluţie ce şi-a dovedit pe deplin eficienţa în judeţul respectiv: aceea de amenajare, în zona spaţiilor verzi de pe lângă blocuri, a unor ţarcuri în care să fie ţinuţi maidanezii pe care locatarii vor să-i îngrijească şi să-i hrănească, la comun: "Vom lansa un proiect pe această temă, pe care vom încerca să-l implementăm cu două asociaţii de proprietari, una în Hipodrom şi una în zona Gării CFR. Vom încerca să amenajăm nişte ţarcuri pentru câini, în care aceste asociaţii să-şi ţină maidanezii pe care-i au în grijă. Este o cale de mijloc, între cetăţenii care au o problemă cu câinii vagabonzi, să nu mai aibă teama că vor fi muşcaţi, şi ceilalţi, iubitorii de câini, care îi pot ţine lângă bloc şi pot avea grijă de ei. Am întâlnit chiar locatari care ne-au cerut să lăsăm anumiţi maidanezi, pe care îi îngrijeau şi să-i luăm pe alţii, care nu sunt de-ai lor. Eu cred că am ajuta Primăria, măcar parţial, să rezolve o parte din problemă".

În ceea ce-l priveşte, fostul primar al municipiului, Constantin Cibu, consideră că problema câinilor vagabonzi nu poate fi rezolvată rapid cu actuala legislaţie, care interzice eutanasierea acestora. Pe de altă parte, Cibu admite că, per total, costurile întreţinerii acestor patrupede în padoc sunt foarte mari: "Vreau să vă spun că pentru fiecare câine comunitar se plăteşte asociaţiei Horez un milion de lei vechi, pentru capturare. Nu mai spun că această capturare nu se face în condiţiile legii, în totalitate, pentru că legea spune că trebuie să fie anesteziaţi cu o puşcă specială, cu o seringă specială şi toate acestea costă bani. În plus, este interzis să li se dea de mâncare ca şi până acum câţiva ani, resturi de la restaurante şi alte din astea. Nu, acum trebuie să cumperi mâncare specială pentru câini. Soluţii? Nu există decât să se înceapă sterilizarea mult promisă, fiindcă s-au găsit multe organizaţii din astea, de protecţie a animalelor, care să critice şi să dea din gură, dar nu vor să facă nimic practic. Evident, e nevoie de ani de zile, ca numărul câinilor să se reducă, dar doctorii spun că un câine sterilizat nu mai e aşa agresiv ca unul nesterilizat: în loc să muşte, te va linge pe picioare".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro