Ţălnar spune că este mulţumit de lotul actual al echipei din Ştefan cel Mare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ţălnar spune că este mulţumit de lotul actual al echipei din Ştefan cel Mare


Antrenorul lui Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat, joi, că este mulţumit de transferurile din această pauză competiţională şi, în general, de componenţa lotului actual al grupării din Ştefan cel Mare.
"Sunt foarte mulţumit de cum s-au descurcat băieţii în aceste 3 zile la antrenamente. La testele fizice toţi au ieşit foarte bine, chiar şi cei achiziţionaţi. Sunt 29 de jucători în lot, dar după cantonamentele din această iarnă vor rămâne maximum 25. Oricum, sunt mulţumit de lotul actual, e unul competitiv. În finalul turului această echipă a avut evoluţii dintre cele mai bune, am ratat foarte mult, însă nu ne-au ajutat rezultatele. Nu se pune problema să renunţăm la jucătorii de bază", a spus Ţălnar.
Tehnicianul le-a atras atenţia jucătorilor săi să aibă foarte mare grijă în retur cu viaţa extrasportivă: "Fotbaliştii trebuie să înţeleagă că nu mai merge cu petrecerile. Nu se mai admite nimic. Indiferent de numele jucătorului care va mai greşi, acesta va plăti cu vârf şi îndesat. Se va merge de la amenzi foarte mari până la reducerea contractului cu 50%. Nu mai merge cu joaca. La acea listă de 10 jucători care pot evolua pentru Dinamo II, vom mai adăuga în perioada următoare încă 5 nume".
Lotul dinamoviştilor a efectuat joi vizita medicală la INMS, iar jucătorii prezenţi la acţiune au fost: Dolha, Curcă, Munteanu, Matache (portari); Scarlatache, Molinero, Goian, Grigore, Moţi, Bărcăuan, Daminuţă, Pulhac, Zie Diabate, Crăciun (fundaşi); Torje, Zicu, N'Doye, Boştină, Mărgăritescu, Rus, Adrian Cristea, Marius Alexe (mijlocaşi); Niculescu, Niculae, Bratu, Andrei Cristea, Liviu Ganea, Păun (atacanţi). Au absentat Acsinte, Predescu, Olteanu, Ţoc şi Djakaridja Kone.
Alb-roşii se vor antrena între 15-25 ianuarie la Poiana Braşov, cu un singur meci de pregătire, în ultima zi. Apoi, între 28 ianuarie-11 februarie, roş-albii au programat un stagiu în Antalya, unde este de aşteptat să dispute cinci partide de verificare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro