La rândul său, directorul tehnic Remus Vlad afirmă că în ciuda situaţie dificile a echipei în clasament este convins că aceasta va evita retrogradarea: "Sunt de vreo 20 de ani la Bistriţa, mai exact din 1989, şi am trecut prin foarte multe. Am avut şi ceva performanţe în acest timp. Am mai fost în situaţii grele, poate nu chiar ca acum, dar am mai fost, şi am reuşit ce ne-am propus. O conjugare a eforturilor de toate felurile, conducere administrativă, tehnică, jucători, va fi benefică. Oraşul trebuie să conştientizeze că suntem într-o situaţie delicată şi vrem să credem că putem rezolva problema numărul unu, evitarea retrogradării".
Preşedintele Consiliului Director, Jean Pădureanu, este sigur că alegerea lui Marius Şumudică este una foarte potrivită: "Regret situaţia creată în jurul lui Florin Halagian. Alegerea pe care am făcut-o o consider potrivită pentru că Marius şumudică a fost un jucător bun, e un antrenor foarte bine pregătit, ambiţios şi un baiat inteligent, care ştie să aibă relaţii bune cu jucătorii. Remus Vlad are o foarte mare experienţă, plus că lucrează alături de noi de mulţi ani".
Remus Vlad şi Marius Şumudică vor fi ajutaţi de antrenorul secund-jucător Cristian Coroian şi de antrenorul cu portarii Aurel Nalaţi.
Remus Vlad (65 de ani) a fost antrenorul Gloriei Bistriţa timp de 6 sezoane, între 1990-1996, perioadă în care a strâns 146 de meciuri (56 victorii, 30 egaluri şi 60 înfrângeri). De asemenea, acesta a mai ocupat la clubul ardelean funcţiile de director tehnic şi consilier tehnic. De cealaltă parte, Marius Şumudică (38 de ani) a mai antrenat formaţii precum Inter Gaz Bucureşti, Progresul, CSM Ploieşti sau Farul Constanţa.