După trei ore de întrecere, pe un timp neprielnic, au fost desemnaţi câştigătorii, iar printre cei care au urcat pe podium s-a numărat şi reprezentanta Clubului Sportiv Municipal din Brăila, Ştefania Ion, care a cucerit medalia de argint în concursul juniorilor.
"Putea cuceri titlul naţional dacă ştia să alerge, adică să treacă cu bine peste proba de cros, înaintea căreia avea un avans considerabil faţă de ceilalţi concurenţi. Oricum, rezultatul sportivei noastre este foarte bun, ţinând cont că ea se află la prima participare într-o astfel de competiţie. Ştefania Ion a intrat în vederile lotului naţional şi are şanse mari să participe pe viitor la o serie de concursuri internaţionale", a declarat Tinca Amza, directoarea CSM-ului.
Alţi patru reprezentanţi ai grupării sportive brăilene, George Căpităneanu, Valentin Crăciun, Ionuţ Lazăr şi Robert Ginga au luat startul week-end-ul trecut la Criteriul Juniorilor, însă fiind juniori II şi la prima participare la o competiţie oficială, nu au contat în lupta pentru medalii.