Şpagă în sediul Poliţiei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şpagă în sediul Poliţiei

* poliţistul i-a promis că va interveni pe lângă angajaţii de la Medicină Legală, astfel încât aceştia să îi "scoată" bărbatului o alcoolemie mai mică decât cea cu care fusese prins * agentul şef a primit mita chiar în sediul Poliţiei Municipiului, după ce tocmai participase la o şedinţă despre prevenirea faptelor de corupţie în rândul personalului MAI

Un poliţist din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, pentru că a cerut şi primit mită. Agentul şef Radu V., în vârstă de 43 de ani, a fost reţinut sâmbătă, 8 octombrie, prin ordonanţă, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Duminică a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de poliţist, fiind prezentat Tribunalului Brăila cu propunerea de arestare preventivă, pe o perioadă de 29 de zile. Magistraţii brăileni au admis propunerea procurorilor, bărbatul fiind, în prezent, arestat preventiv.
Agentul şef Radu V. este acuzat de faptul că săptămâna trecută, mai precis miercuri şi vineri, a pretins şi mai apoi a primit suma de 500 de euro de la un bărbat, Gabi N. Acesta fusese prins băut la volan, la sfârşitul lunii septembrie, iar agentul şef Radu V. i-a dat de înţeles că are influenţă asupra personalului medical din cadrul Serviciului de Medicină Legală Brăila şi că poate interveni pentru a-l ajuta pe acesta să iasă curat. Mai clar, l-a făcut pe Gabi N. să creadă că, după intervenţia sa la angajaţii de la Medicină Legală, va rezulta o alcoolemie mai mică în momentul analizei probelor biologice de sânge recoltate acestuia în data de 30 septembrie 2011. Scopul întregii "manevre" ar fi fost ca bărbatul să se aleagă doar cu o sancţiune contravenţională şi nu cu o vizită la tribunal şi ajungerea cazului penal în faza de judecată. Culmea tupeului este că agentul şef a primit mita în sediul Poliţiei fix după ce a participat, în ziua respectivă, la o şedinţă în care se discutase despre prevenirea faptelor de corupţie în rândul personalului MAI!
În susţinerea solicitării de arestare preventivă a poliţistului, procurorii care instrumentează cazul au subliniat faptul că infracţiunea pentru care poliţistul este cercetat este pedepsită cu închisoarea pe o perioadă mai mare de 4 ani, iar lăsarea lui în libertate ar prezenta pericol public concret pentru ordinea publică.
11mita1 Tupeu. Poliţistul a luat şpaga chiar în sediul Poliţiei Municipiului "Pericolul public menţionat este probat prin următoarele aspecte. Inculpatul a dat dovadă de desconsiderare majoră a activităţii de înfăptuire a actului de justiţie, ingnorând - având în vedere calitatea pe care o deţinea la momentul săvârşirii faptei -, buna desfăşurare a activităţii de sfârşit de serviciu, care presupunea îndeplinirea cu probitate a îndatoririlor de serviciu", se arată în rechizitoriul întocmit de procurori. Mai mult, aceştia subliniază că poliţistul se face vinovat de faptul că a dat curs interesului personal ilicit, în detrimentul interesului public legitim şi că a acţionat "cu îndrăzneală maximă, primind suma de 500 de euro în sediul Poliţiei Municipiului Brăila, instituţie care are ca obiectiv esenţial ocrotirea legii".
Totodată, în rechizitoriu se mai precizează că "din cercetări, a rezultat că inculpatul (deşi din momentul pretinderii sumei de 500 de euro şi până în momentul primirii acesteia au trecut 3 zile, iar în ziua de 7 octombrie 2011 - data primirii banilor - a fost efectuată, în cadrul Poliţiei Rutiere Brăila, o şedinţă având ca obiect activitatea de prevenire a faptelor de corupţie în rândul personalului MAI, şedinţă la care a participat şi inculpatul) a ignorat normele de conduită profesională, neurmărind decât realizarea scopului său personal, respectiv îmbogăţirea în mod ilicit".
De asemenea, poliţistului i se reproşează şi faptul că, folosindu-se de calitatea sa de agent în cadrul Poliţiei Municipiului, "prin modul în care a acţionat, a adus atingere integrităţii calităţii de poliţist şi a creat acea stare de pericol ce poate fi determinată de reacţia societăţii civile şi de temerea colectivă că împotriva unor fapte comise chiar de organele îndrituite să respecte legea, autorităţile statului nu ar acţiona în mod eficient pentru pedepsirea acestora".
În ceea ce priveşte acest caz, prim procurorul Fănel Mihalcea ne-a declarat : "Eforturile susţinute şi strânsa colaborare dintre procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Brăila şi IPJ Brăila, au făcut ca activităţile derulate să îşi atingă finalitatea, respectiv respectarea şi aplicarea legii".
Contactat de redactorii "Obiectiv", purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, subinspector Jenel Şogor, ne-a precizat că instituţia pe care o reprezintă nu poate prezenta un punct de vedere referitor la această situaţie, singura instituţie abilitată să facă acest lucru fiind, în acest caz, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro