Dan Şova a declarat în cadrul evenimentului "Atelierele viitorului" că, până la sfârşitul anului 2015, va fi autostradă de la Nădlac la Sibiu şi în 2016 se va lega şi Clujul de capitala României, prin coridorul 4, respectiv Autostrada de la Sebeş la Turda.
El a ţinut să le transmită, în acest context, un mesaj colegilor săi de la PSD Alba: "Aş vrea să transmit colegilor de la Alba, din PSD, mi-aş dori să se laude mai mult cu acest proiect, pentru că este un proiect pe care l-am făcut noi. Să nu îl mai lase numai pe domnul Roman (Florinel Roman, vicepreşedintele CJ Alba, nr) să îşi facă pancarde cu «Omul marilor proiecte, de la PNL», pentru că este munca făcută de noi, Sebeş-Turda şi este ideea, vă spun cu certitudine, direct de la sursă, este ideea premierului Ponta, la care a ţinut foarte mult şi pe care a negociat-o la Comisia Europeană şi a obţinut-o la finanţare, în luna mai a acestui an", a spus şova.
El a ţinut să le transmită social-democraţilor din Alba că acesta este "un proiect" al PSD, şi că social-democraţii "trebuie să se laude" cu el.
"Să nu îi mai lase numai pe cei de la PNL, cum am văzut acolo, că şi-au însuşit deja proiectul acesta", a mai comentat ministrul, la dezbaterile organizate de PSD.
Dan Şova a mai arătat în cadrul intervenţiei sale că îi place să spună despre sine că este "asfaltangiu".
"Nu eu iau decizia ce construim şi ce nu construim. Dacă se ia decizia să facem drumul, îl facem. Diferenţa dintre mine şi asfaltangii dinainte este că ce mi se dă, chiar fac. Celalţi, din nefericire, nu au făcut", a spus Dan Şova.
El a dorit să comenteze şi criticile opoziţiei privind taxa la pompa de benzină, el arătând că în perioada 2007-2013, toţi banii pentru autostrăzi şi drumuri naţionale, din fonduri europene, au fost 2,3 miliarde de euro, iar pentru 2014-2020, suma maximă va fi 13 miliarde de euro.
Potrivit ministrului, bugetul alocat transporturilor pentru anul 2014 este cu 15% mai mic decât în 2013.
"Vreau să elimin poveştile despre banii mulţi care intră la CNADNR, bugetul total al Companiei de Autostrăzi, anual, este de 250 de milioane de euro, care vin din rovignetă", a mai declarat Dan şova, adăugând că aceşti bani nu acoperă decât necesarul de întreţinere vară-iarnă, adică deszăpezire şi astupare de gropi.
Şova a mai spus că necesarul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri, pentru acoperire de gropi, la nivel naţional, este de 4 miliarde de euro.