Trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier pe Şoseaua Buzăului, după ce şoferul unui microbuz a tamponat din spate o maşină, împingând-o în alt autovehicul de pe contrasens.
Ieri dimineaţă, la ora 7.30, Adrian C. (55 de ani), din municipiu, conducea microbuzul, pe Şoseaua Buzăului. La un moment dat, acesta a tamponat din spate autoturismul condus de brăileanca Viorica N. (54 de ani), care efectua virajul la stânga. Acesta a fost împins pe contrasens, intrând în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de brăileanul Constantin M. (45 de ani). "În urma coliziunii, a rezultat vătămarea corporală a şoferiţei şi a altor două pasagere din autoturismul care circula regulamentar, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Toţi conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero", a precizat insp. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Poliţiştii au efectuat cercetarea la faţa locului şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.