• poliţiştii au identificat un tânăr care a furat motorină de la Peco Mol, de pe Calea Călăraşilor • fapta a fost comisă în luna octombrie
Furt la pompă. Tot mai mulţi hoţi de combustibil pică în plasa poliţiştilor. După ce, zilele trecute, a fost identificat un bărbat care a furat 50 de litri de motorină de la “Lukoil”, acum alt tânăr a fost luat la întrebări de poliţişti. Acesta şi-a alimentat autoturismul BMW cu motorină, de la Peco Mol, de pe Calea Călăraşilor şi apoi s-a făcut nevăzut.
La data de 22 ianuarie, în urma cercetărilor efectuate, poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale l-au identificat pe un tânăr, în vârstă de 18 de ani, din Brăila. Acesta este bănuit că, la data de 23 octombrie 2017, ora 22.50, şi-a alimentat autoturismul în staţia peco din Brăila şi a plecat fără să achite contravaloarea combustibilului. Prejudiciul în valoare de 50 de lei a fost recuperat. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.