• în cadrul acțiunii desfăşurate de poliţişti au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 720 de lei, conform H.G. nr. 984/2005, după ce șoferul a fost prins cu aproximativ 200 de păsări, pe care le transporta fără a deține documente sanitar-veterinare necesare efectuării transportului
Acţiuni pentru protecţia animalelor. Un şofer care transporta păsări vii, fără a deţine actele necesare, a fost depistat de poliţişti şi amendat.
La data de 9 august, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat, pe raza comunei Râmnicelu, o acțiune de informare a cetățenilor cu privire la obligațiile ce le revin în calitate de deținători de animale de companie, precum și riscurile rezultate în urma acțiunilor de cruzime și rele tratamente aplicate animalelor.
Acțiunea a avut un caracter preventiv, fiind purtate discuții cu 55 de cetățeni, prin care le-au fost aduse la cunoștință pevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, prevederile dar și Ordinului nr. 1/2014 privind identificarea și înregistrarea câinilor cu stăpân. „De asemenea, în cadrul acțiunii au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 720 de lei, conform H.G. nr. 984/2005 pentru depistarea șoferului unei autoutilitare, la ieșire din localitatea Mărtăcești, în timp ce transporta animale vii (aproximativ 200 de păsări) fără a deține documente sanitar-veterinare necesare efectuării transportului”, au transmis poliţiştii.
Astfel de acțiuni vor continua cu scopul informării publicului larg și a deținătorilor de animale în vederea preîntâmpinării producerii de incidente!