Şoferul fără permis care a fugit de poliţişti pe Calea Galaţi a scăpat iar de arest | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şoferul fără permis care a fugit de poliţişti pe Calea Galaţi a scăpat iar de arest

* trimis la arest pe 5 august, după contestaţia procurorilor împotriva deciziei de control judiciar a primei instanţe, inculpatul C.R. a cerut înlocuirea măsurii preventive * la data de 17 august, la Judecătoria Brăila chiar i s-a admis cererea, măsura arestului fiind înlocuită din nou cu cea a controlului judiciar * procurorii au formulat iar contestaţie împotriva deciziei primei instanţe şi verdictul va fi dat la Tribunalul Brăila

 

 

 

 

Şoferul fără permis care a fugit de poliţişti pe Calea Galaţi, arestat la începutul lunii august, asta după contestaţia procurorilor împotriva deciziei primei instanţe, care îl pusese sub control judiciar, a cerut înlocuirea arestului. Culmea, la data de 17 august, la Judecătoria Brăila i s-a admis cererea, măsura arestului fiind înlocuită din nou cu cea a controlului judiciar, după cum se arată pe site-un instanţei. Procurorii Parchetului de pe lânga Judecătoria (PJ) Brăila nu se lasă, însă, formulând iar contestaţie împotriva măsurii primei instanţe, decizia finală urmând să fie luată la Tribunalul Brăila. “În baza art. 242 alin.2 Cod procedură penală, raportat la art. 202 Cod procedură penală şi art. 211 Cod procedură penală, admite cererea şi dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar faţă de inculpatul C. R., aflat în Arestul IPJ Brăila (mandat de arestare preventivă nr. 12/UP/2021 din 05.08.2021), pentru o perioadă de 60 zile. Impune inculpatului, pe timpul cât se află sub control judiciar, să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. Impune inculpatului C.R.: să nu depăşească limita teritorială a judeţului Brăila, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; să nu conducă autovehicule. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului C. R. la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu se află arestat în altă cauză”, este soluţia pronunţată la data de 17 august la Judecătoria Brăila şi postată pe site. În cauză, procurorii au formulat contestaţie.

Reamintim că, la data de 5 august, după ce Judecătoria l-a scos din arest şi l-a pus sub control judiciar, magistraţii Tribunalului Brăila au admis contestaţia formulată de procurorul din cadrul Parchetului pe lângă Judecătoria Brăila şi au dispus faţă de bărbatul de 23 de ani măsura arestării preventive, acesta fiind încarcerat.

 

Şoferul nu a oprit la semnalele poliţiştilor

 

După cum v-am informat, şoferul a fugit de poliţişti pe Calea Galaţi atunci când i s-a făcut semn de oprire, ba chiar s-a mutat de la volan şi a cedat locul unei pasagere, a ajuns în spatele gratiilor. Tânărul fără permis de conducere şi care a refuzat prelevarea probelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, a fost iniţial pus sub control judiciar de către Judecătoria Brăila, însă procurorii au formulat contestaţie împotriva măsurii preventive, iar instanţa superioară a dispus arestarea inculpatului acuzat de infracţiuni la regimul rutier. ”Desfiinţează încheierea de şedinţă, iar în rejudecare: înlătură dispoziţia instanţei de fond de respingere a propunerii de arestare preventivă şi de luare a măsurii preventive a controlului judiciar în privinţa inculpatului C. R. Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila de arestare preventivă a inculpatului. Dispune arestarea preventivă a inculpatului C. R. cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi refuzul de prelevare de mostre biologice. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului”, este soluţia Tribunalului Brăila.

Potrivit procurorilor, din materialul probator administrat în cauză s-a reţinut că, la data de 1 august, orele 20.00, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi prin dispecerat cu privire la faptul că autoturismul condus de inculpat circula pe drumurile publice din municipiul Brăila cu viteză excesivă, împrejurare în care, după ce iniţial nu a oprit la semnalul regulamentar al poliţiştilor, inculpatul a fost oprit în trafic, stabilindu-se faptul că nu deţine permis de conducere. Totodată, după cum arată procurorul, acesta era sub influenţa băuturilor alcoolice, refuzând testarea cu aparatul etilotest şi, ulterior, prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila- Biroului Rutier au observat un autoturism care se deplasa pe Calea Galaţi şi care şi-a continuat deplasarea fără să oprească la semnalele regulamentare de oprire efectuate de poliţişti, continuându-şi deplasarea până pe strada Carpaţi, unde a oprit în apropierea poliţiştilor şi a trecut pe bancheta din spate, încercând astfel să schimbe locul cu pasagera din dreapta a autoturismului. S-a constatat că şoferul nu avea permis şi a refuzat testarea alcooltest.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro