Bărbatul aflat la volanul autoturismului "BMW X6", care s-a oprit în toiul nopţii într-un stâlp de electricitate de pe B-dul Al. I. Cuza şi aproape l-a pus la pâmânt, este de negăsit. De o săptămână, poliţiştii brăileni, care au rămas cu autoturismul de lux întrucât nimeni nu a venit să îl ridice, sunt pe urmele lui, dar fără rezultat. Faţă de acesta s-a început urmărirea penală pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor. Oamenii legii l-au căutat pe Vasilică A. pe la rude şi prieteni, însă nimeni nu a ştiut să spună unde se află. El nu va scăpa însă de răspunderea penală atunci când va fi găsit. "În cauză s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor. Se continuă cercetările pentru depistarea şoferului şi tragerea lui la răspundere", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Reamintim că evenimentul rutier a avut loc în noaptea de 3 spre 4 decembrie, în jurul orei 2.30, vitezomanul fiind Vasilică A., de 41 de ani, din Brăila. În timp ce conducea autoturismul "BMW X6", proprietatea altei persoane, pe B-dul Al. I. Cuza, între Strada 1 Decembrie 1918 şi Strada Şcolilor, în dreptul Clubului "Rebel", pe fondul vitezei excesive, acesta a pierdut controlul volanului. Maşina s-a izbit frontal de un stâlp de iluminat public, din beton. În urma impactului, au precizat poliţiştii, a rezultat vătămarea corporală gravă a unui pasager de 26 de ani şi rănirea uşoară a altui pasager de 20 de ani. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că în maşină se mai afla un tânăr, de 20 de ani, care a scăpat fără leziuni. Cei doi răniţi au refuzat însă internarea în spital, iar cel de-al treilea pasager şi bărbatul aflat la volan au părăsit locul accidentului. În urma audierii celor trei pasageri s-a stabilit că autoturismul "BMW X6 era condus de brăileanul de 41 de ani, care până în prezent nu a fost găsit de poliţişti pentru a fi audiat.
Maşina de lux, de culoare albă, care avea partea din faţă făcută praf în urma ciocnirii cu stâlpul de electricitate, a fost preluată şi dusă la Serviciul Poliţiei Rutiere, în vederea continuării cercetărilor.