Fugar din ziua de 28 august a.c, turcul Cemil Sevinc, şoferul care a provocat carnagiul de la Baldovineşti, soldat cu trei copii morţi şi 27 de răniţi, a fost arestat în lipsă. Venită cu întârziere, decizia magistraţilor nu-l poate aduce - cel puţin deocamdată - pe Sevinc în spatele gratiilor, însă a fost primită cu satisfacţie de procurori şi poliţişti, care solicitaseră, încă de la început, reţinerea şi arestarea şoferului care a condus spre moarte autocarul firmei "Ortadogu", în dimineaţa zilei de 19 august.
Astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brăila a admis, ieri, contestaţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, a desfiinţat decizia primei instanţei şi a dispus "arestarea preventivă a inculpatului Sevinc Cemil, pe o durată de 30 de zile de la data prinderii şi încarcerării".
Prim-procurorul Fănel Mihalcea critică "modul subiectiv" în care au fost înlăturate probele
Contactat imediat după admiterea contestaţiei, prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, Fănel Mihalcea - care coordonează ancheta în dosarul tragediei de la Baldovineşti - ne-a declarat: "Modul subiectiv în care au fost înlăturate probele administrate în mod temeinic până în prezent, şi au fost admise, din punctul nostru de vedere în mod subiectiv apărările inculpatului - care sunt în contradicţie evidentă cu realitatea faptei întâmplate - a indus în conştiinţa profesională a instituţiilor statului (poliţie, parchet) un sentiment de profundă dezamăgire (fără a se înţelege imixtiunea în competenţele fiecărei instituţii care concură la înfăptuirea actului de justiţie). Ne exprimăm, totodată, deplina satisfacţie pentru decizia corectă, bazată pe lege, a judecătorului de drepturi şi judecăţi de la Tribunalul Brăila, de luare a măsurii preventive a arestării faţă de inculpat".
Încă din ziua de 21 august 2015, când au solicitat arestarea preventivă a lui Cemil Sevinc, reprezentanţii acuzării au susţinut că locul acestuia este după gratii, motivând că pedeapsa maximă pentru ucidere din culpă este de 10 ani şi jumătate şi că acesta ar putea influenţa părţile vătămate şi martorii.
Conducătorul auto ar fi condus iresponsabil, ignorând condiţiile meteo (ploua abundent) deşi în autocar se aflau 36 de pasageri - copii, femei şi bărbaţi -, cetăţeni moldoveni care se întorceau dintr-o vacanţă petrecută în Turcia. Totodată, din studierea diagramelor tahograf ridicate de la bordul autocarului a rezultat că, înainte cu 5 secunde de accident, turcul conducea cu 105 km/h, înainte cu două secunde, cu 60 km/h, iar în momentul în care autocarul s-a răsturnat, cu 40 km/h, ceea ce denotă faptul că a frânat brusc, pierzând controlul volanului şi provocând tragedia. Mai mult, autovehiculul pe care Sevinc îl conducea avea ITP-ul expirat din 5 august. Rezultatul se cunoaşte: trei copii morţi (doi fiind fraţi), 27 de pasageri răniţi (doi grav) şi autocarul distrus în proporţie de 85%.
De ce nu a fost arestat şoferul turc
Prezent în sala de judecată alături de inculpat, avocatul din oficiu a ţinut să precizeze că, după producerea accidentului, Cemil Sevinc "a fost primul care a ajutat la evacuarea pasagerilor din cabina autocarului", rămânând la faţa locului până la transportarea ultimului rănit la Spitalul de Urgenţă Brăila. Totodată, şoferul s-a cazat la un hotel din oraş şi s-a prezentat de bunăvoie la poliţie, fără a se sustrage urmăririi penale. Bineînţeles, după ce a scăpat de mandat, pe 21 august, turcul a fugit din România. Un amănunt merită precizat: potrivit avocatului inculpatului, reprezentanţii firmei "Ortadogu" au fost cei care, aflând despre accident, "au achitat toate cheltuielile legate de rapoartele de necropsie şi de repatrierea celor trei victime în Republica Moldova", pe 21 august 2015.
După administrarea probelor şi audierea părţilor, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Brăila a respins propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pe motiv că nu reprezintă pericol public şi nu poate influenţa martorii. "Susţinerea organului de urmărire penală potrivit căreia privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru a nu influenţa persoanele vătămate şi martorii nu se justifică, din cel puţin două puncte de vedere. În primul rând, părţile vătămate şi martorii au fost audiaţi şi, în al doilea rând, acestea îşi au domiciliile/reşedinţele în Republica Moldova şi Ucraina, împrejurare ce face dificilă contactarea şi influenţarea acestora", a precizat, printre altele, judecătorul.
Reamintim că în dimineaţa zilei de 19 august 2015, în jurul orei 9:05, Cemil Sevinc conducea autocarul Mercedes cu numărul de înmatriculare 34-YIG-06 (aparţinând fimei "Ortadogu") pe Drumul European 87, către municipiul Galaţi, întorcându-se de la Istanbul cu 36 de pasageri. La km. 113 ^ 400 m, în localitatea Baldovineşti, pe fondul neatenţiei şi vitezei excesive, neadaptate la carosabilul acoperit de apă (ploua abundent) conducătorul auto a pierdut controlul volanului, iar autocarul a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat. În urma accidentului rutier, a rezultat moartea minorilor N. Elena, în vârstă de 16 ani, N. Vladimir, în vârstă de 14 ani (fraţi) şi C. Borislav, de 5 ani, precum şi rănirea a 27 de persoane. Victimă colaterală a tragediei a fost pompierul brăilean Gheorghe Stamate, de 43 de ani, care a făcut accident vascular cerebral, după ce a intervenit pentru salvarea răniţilor de la Baldovineşti.