Şoferii băuţi şi maşinile cu defecţiuni tehnice, pe dreapta! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şoferii băuţi şi maşinile cu defecţiuni tehnice, pe dreapta!

Ziua de 23 martie a fost una fierbinte pentru participanţii la trafic, asta pentru că poliţiştii au ieşit la atac. Rutieriştii i-au vizat, în special, pe şoferii băuţi, dar şi pe cei care conduceau maşini cu defecţiuni tehnice fără a se gândi că pun în pericol siguranţa rutieră. 

Între orele 16.00-22.00, efective din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului Acţiuni Speciale şi Poliţiei oraşului Făurei au efectuat o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie. Pe timpul acţiunii, poliţiştii au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale, dintre care una pentru alcool, nouă pentru defecţiuni tehnice şi restul pentru alte abateri, valoarea totală a amenzilor fiind de 4.051 lei. Ca măsură complementară, a fost reţinut un permis de conducere şi au fost retrase cinci certificate de înmatriculare.
Şoferii aflaţi sub influenţa alcoolului au picat, unul câte unul, în plasa poliţiştilor. La ora 06.40, la sediul Poliţiei oraşului Ianca s-au prezentat două persoane, un tânăr de 23 de ani, din comuna Bordei Verde, şi un bărbat de 61 de ani, din municipiul Galaţi, care au fost implicaţi într-o tamponare, pe raza oraşului Ianca.
După ce le-au fost verificate documentele, stabilindu-se că ambii deţin permise de conducere, au fost testaţi cu aparatul etilotest. A rezultat că că şoferul de 23 de ani, care conducea un autoturism "Ford", avea în aerul expirat 0,50 mg/l alcool pur. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
La ora 17.00, poliţişti din Făurei l-au depistat pe un bărbat de 37 de ani, care conducea o autoutilitară "Iveco", având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din 09 februarie 2016. El s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat.
În seara de 23 martie, la ora 20.50, poliţişti din cadrul Secţiei 1 de Poliţie Rurală Brăila l-au oprit în trafic pe un tânăr de 27 de ani, din satul Gulianca, comuna Salcia Tudor, care conducea autoturismul "Dacia Solenza", pe raza localităţii de domiciliu, fiind sub influenţa alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că avea în aerul expirat 0,42 mg/l alcool pur, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde i-au fost recoltate probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei şi i-a fost întocmit dosar penal, conform Codului penal.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro