Polei, ninsoare şi viscol prognozate pentru zilele următoare. În aceste condiţii meteo nefavorabile, şoferii brăileni sunt sfătuiţi să nu pornească la drum pentru a nu risca să rămână înzăpeziţi şi chiar să îşi piardă viaţa. Dacă nu pot amâna călătoriile, cei care se urcă la volan trebuie să se informeze despre starea drumurilor şi să aibă suficient combustibil în rezervoare pentru a nu îngheţa în maşini dacă rămân blocaţi în trafic. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila atrage atenţia tuturor participanţilor la trafic să respecte cu stricteţe semnificaţia indicatoarelor şi îndrumările agenţilor de la Poliţia Rutieră. "Cetăţenii trebuie să evite deplasarea în zonele afectate de condiţiile meteorologice nefavorabile şi să dea dovadă de mult discernământ în ceea ce priveşte oportunitatea plecării la drum în asemenea condiţii. Dacă, totuşi, nu puteţi amâna călătoria din motive de maximă necesitate, asiguraţi-vă că aveţi suficient combustibil în rezervor, pentru ca în cazul unor blocaje să nu suferiţi din cauza frigului şi, totodată, să puteţi continua drumul după deblocare. Informaţi-vă cu privire la condiţiile meteo şi echipaţi-vă maşina corespunzător", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila. Şoferii nu trebuie să uite de anvelopele de iarnă, care sunt obligatorii şi îi ajută să circule pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. Pentru a evita riscul înzăpezirii pe câmp, cei care se află la volan nu trebuie să îşi continue deplasarea şi să se retragă în localităţi, acolo unde pot găsi adăpost. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu viteză redusă atât în localităţi, cât şi în afara lor, iar luminile de întâlnire să fie folosite pe timpul zilei permanent. Date fiind aceste condiţii meteo-rutiere dificile, poliţiştii recomandă şoferilor ca înainte de a porni la drum să se informeze despre situaţia drumurilor din ţară apelând numărul de telefon al Comandamentului Central de Iarnă, 021/9360.
Sute de poliţişti în acţiune
Pentru evitarea evenimentelor rutiere, peste 280 de poliţişti acţionează suplimentar zilnic pe arterele de circulaţie din municipiu şi judeţ. Dintre cei 288 de poliţişti, 54 sunt de la Poliţia Rutieră, 180 de la Ordine Publică şi 54 de la alte structuri ale inspectoratului. Echipajele acţionează cu 43 de mijloace auto, pentru fluidizarea traficului şi informarea conducătorilor auto, poliţiştii fiind amplasaţi în în 15 filtre pe drumul european şi pe drumuri naţionale şi judeţene. "În cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, respectaţi indicaţiile agenţilor de circulaţie şi a lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, aflaţi în zonele afectate de zăpadă, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire", atenţionează poliţiştii.