• luni, poliţiştii au oprit în trafic 56 de vehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 18 conducători auto
Săptămâna aceasta a început cu “vânătoare” pe şosele. Luni, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului şi Postului de Poliţie Comunal Galbenu au acţionat, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea faptelor antisociale, combaterea încălcării regulilor de circulaţie şi pe linie de evidenţă a populaţiei. Cu această ocazie, au fost legitimate 110 persoane şi oprite în trafic 56 de vehicule, fiind testaţi alcooltest 18 conducători auto.
Poliţiştii au constatat 28 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de peste 4.600 lei, dintre care 20 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 4 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi 4 la OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.