Cinci conducători auto s-au cinstit bine cu alcool şi s-au urcat, fără grijă, la volanul autoturismelor. Nu i-au putut ocoli pe poliţiştii ieşiţi la "vânătoare". Fie că erau la volan de "Audi", "Opel" sau "Dacia", niciunul nu a scăpat de dosarul penal.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 01.20, George C. (27 de ani), din Brăila, conducea autoturismul "Opel", pe DJ 212, în afara localităţii Gropeni. Acesta a pierdut controlul asupra volanului într-o curbă la stânga, a părăsit partea carosabilă şi a lovit câţiva arbuşti, aflaţi în partea dreaptă a sensului său de mers. Pasagerul din dreapta a suferit leziuni uşoare însă nu a fost necesară internarea. Poliţiştii deplasaţi la locul accidentului au aflat imediat din ce cauză şoferul nu a mai putut stăpâni volanul. "Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a gradului de alcoolemie. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului", a precizat scms. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Sâmbătă seară, la ora 23.25, poliţişti de la Secţia 2 de Poliţie Rurală Brăila l-au depistat pe un localnic din comuna Tichileşti, în vârstă de 26 de ani. El conducea autoturismul "Audi A4", tot pe DJ 212. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital şi i s-a întocmit dosar penal. În aceeaşi seară, la ora 22.45, poliţişti de la Serviciul Ordine Publică l-au oprit, pe o stradă din satul Agaua, comuna Frecăţei, pe un localnic de 22 de ani, care conducea autoturismul "Dacia Logan", având 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Dosarul penal îl aştepta.
Sâmbătă, la ora 18.35, poliţişti de la Poliţia Municipiului Brăila l-au depistat în trafic, pe strada Maramureşului, pe Florian G. (52 ani), din Brăila. Se urcase la volanul autoturismului "Opel Zafira", fără să fie posesor al permisului de conducere. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea şi 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. În aceeaşi zi, la ora 17.45, poliţişti de la Serviciul Rutier l-au oprit, în comuna Stăncuţa, pe un localnic de 46 de ani, în timp ce conducea autoturismul "Chevrolet Aveo", tot sub influenţa băuturilor alcoolice. A rezultat că avea 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital. Poliţiştii i-au întocmit şi lui dosar penal.