Zilele de vineri şi sâmbătă au fost cu ghinion pentru mai mulţi conducători auto. Au tratat Codul Rutier cu indiferenţă şi acum nu mai au ce căuta la volan.
În zilele de 3 şi 4 iunie, poliţişti din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier, şi de la Poliţia oraşului Făurei au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere. Astfel, poliţiştii au constatat 162 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 81.005 lei, şi au ridicat în vederea suspendării 6 permise de conducere.