Şoferi băuţi sau drogaţi, în plasa poliţiştilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şoferi băuţi sau drogaţi, în plasa poliţiştilor

• la data de 28 iulie, poliţiştii au dat amenzi de peste 112.000 de lei, în urma intervenţiilor la evenimente care au deranjat cetățenii • un bărbat de 36 de ani, din satul Ograda, conducea un autoturism în comuna Frecăței, deşi avea o îmbibație alcoolică de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat • un tânăr de 20 de ani, din Brăila, conducea un autoturism pe Calea Călărașilor, sub influenţa substanțelor psihoactive

 

Misiuni ale polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în ultima zi de week-end. Duminică, în cele 24 de ore, s-a acţionat pentru combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Doi şoferi, unul băut şi altul drogat, au avut întâlniri neplăcute cu poliţiştii.

La data de 28 iulie, la ora 10:45, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliției Rurală Brăila au oprit în trafic un bărbat de 36 de ani, din satul Ograda, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Frecăței. „Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice. În cauză cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt”, au precizat poliţiştii.

Tot duminică, la ora 23:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic un tânăr de 20 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Călărașilor.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a

substanțelor psihoactive, persoana în cauză fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea situației de fapt.

Polițiștii au acționat, duminică, la nivelul întregului județ pentru a preveni faptele antisociale, organizând 15 acțiuni și au intervenit la 83 de evenimente, dintre care 70 au fost sesizate de cetățeni prin 112. „Polițiștii au constatat 152 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 112.000 de lei”, au transmis poliţiştii.

Pentru menținerea siguranței rutiere, șapte șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic, iar cinci certificate de înmatriculare a fost retrase până la remedierea problemelor constatate la autoturisme.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro