• în ultima săptămână, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 49 permise de conducere
Activităţile din teren, efectuate de poliţiştii rutieri, în ultima săptămână, le-au dat peste cap planurile multor şoferi. Asta pentru că amenzile au curs, iar permisele şi-au luat “zborul”.
Astfel, în perioada 30 iulie – 5 august, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au acţionat pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave, precum şi pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere. Au fost constatate 436 de abateri la regimul rutier şi au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 49 de permise de conducere auto. De asemenea, pentru neregulile constatate la autovehicule, poliţiştii au retras 7 certificate de înmatriculare.
În seara de 5 august, la ora ora 20.45, a picat în plasa poliţiştilor un şofer fără permis. Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila l-au depistat în trafic, pe raza satului Olăneasca, pe un localnic, în vârstă de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere suspendat din data de 2 august 2018. În cauză a fost întocmit dosar penal.