Mită la poliţist. O şoferiţă a trecut pe roşu, în zona unei intersecţii din cartierul Viziru, iar un agent de poliţie a observat-o. Conducătoarea auto a aflat că rămâne fără permis şi i se dă amendă, astfel că a scos suma de 100 lei şi i-a oferit-o agentului de la Poliţia Municipiului - Biroul Ordine Publică. Ea a fost convinsă că va fi iertată şi nu s-a aşteptat vreun moment la ceea ce avea să urmeze. Poliţistul a anunţat Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) - Serviciul Judeţean Brăila, iar femeia a fost prinsă cu mita. "La data de 18.05.2016, ofiţerii DGA Brăila, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, au prins-o în flagrant pe Ş.M. care a oferit, cu titlu de mită, suma de 100 lei, unui agent de poliţie din cadrul IPJ Brăila. În fapt, la data 18.05.2016, poliţistul a sesizat lucrătorii DGA cu privire la faptul că, în timp ce îşi exercita atribuţiile de serviciu, Ş.M. i-a oferit suma de bani pentru a nu-i ridica permisul de conducere în vederea suspendării, cu ocazia încălcării unei norme de circulaţie rutieră, respectiv trecerea pe culoarea roşie a semaforului", ne-au transmis reprezentanţii Serviciului Judeţean Anticurupţie Brăila.
După cum se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în ziua respectivă, procurorii au fost sesizaţi telefonic de şeful SJA cu privire la infracţiunea de dare de mită. Era vorba despre o conducătoare auto care traversase, fără teamă, intersecţia Calea Călăraşilor cu strada Celulozei, fără a ţine cont de semaforul care arăta roşu. Faţă de şoferiţa în cauză s-a dispus măsura controlului judiciar , pe o perioadă de 60 de zile, ea fiind cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.