O femeie din Ianca a fost depistată, marţi, la orele 18.35, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. Poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Ianca au oprit-o pentru control pe Marinela P., de 40 de ani. Autoturismul, marca Mercedes Benz, condus de aceasta, avea număr de înmatriculare provizoriu.
După ce au efectuat verificări, agenţii de poliţie au stabilit că plăcuţele cu numărul de înmatriculare erau expirate încă de la sfârşitul lunii trecute, din data de 29 mai 2014.
"În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, conform Codului penal", a precizat agent principal Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al IPJ Brăila.