Mergi la conţinutul principal

Şofer prins băut la volan

În noaptea de 28 spre 29 martie, la ora 04.10, poliţişti de siguranţă publică l-au depistat în trafic pe Mircea C., în timp ce conducea autoturismul, pe strada Edmond Nicolau. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal, conform OUG 195/2002 (republicată).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro