Vânătoarea de şoferi teribilişti a continuat în acest week-end. Trei şoferi certaţi cu Codul Rutier au fost opriţi din drum de poliţişti. Un bărbat s-a urcat la volanul unui "BMW" după ce s-a cinstit cu alcool, iar altul a plecat cu maşina la drum deşi nu avea permis.
Primii doi şoferi au picat în plasa poliţiştilor sâmbătă, la aceeaşi oră, respectiv 22.50. Poliţişti din cadrul Biroului Rutier l-au depistat în trafic pe Alexandru D. (31 de ani), din municipiul Brăila. Acesta conducea autoturismul "BMW", pe DJ 212, în comuna Chiscani.
"În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,46 mg/l. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal, conform Codului penal", a precizat agent principal Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Poliţişti din cadrul Secţiei 3 de Poliţie Rurală Făurei l-au oprit în trafic pe Sorin C. (19 ani), din comuna Dudeşti, în timp ce conducea autoturismul "Dacia Supernova", proprietatea tatălui său, pe DJ 211, la intrarea în localitatea de domiciliu. Tânărul nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, motiv pentru care i s-a întocmit dosar penal.
În noaptea de 14 spre 15 martie, la ora 1.00, poliţişti de la Serviciul Rutier l-au depistat pe Ionuţ M. (22 de ani), din comuna Jirlău. El conducea autoturismul "VW Golf", pe strada Şcolilor, la intersecţia cu strada Frumoasa, având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 21 ianuarie 2015. Şoferul s-a ales cu dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
În zilele de 13 şi 14 martie, rutieriştii au acţionat pe arterele de circulaţie din municipiu şi judeţ, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere. Au fost constatate 290 de contravenţii, pentru care s-au dat amenzi în valoare totală de 56.959 de lei, cinci şoferi fiind lăsaţi fără permis de conducere.