În noaptea de 24 spre 25 aprilie, la ora 00.10, poliţiştii Secţiei 3 de Poliţie Rurală Surdila Găiseanca, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe DN 2B, în afara comunei Surdila Găiseanca, un autoturism înmatriculat în Bucureşti. La volan se afla un bărbat de 48 de ani, din satul Brateşu-Vechi, comuna Surdila Greci. Din cauză că acesta emana miros de alcool şi vorbea incoerent, poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
"Şoferul a fost condus la Spitalul Făurei, în vederea recoltării probelor biologice de sânge şi stabilirii gradului de alcoolemie, şi, apoi, la sediul secţiei de poliţie, unde i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.