• este vorba despre un brăilean de 25 de ani, care, duminică dimineaţa, a fost oprit de poliţiştii aflaţi la “vânătoare” pe şosele
Un tânăr brăilean este cercetat penal după ce s-a urcat la volanul autoturismului, fără a mai ţine cont şi de lege. Poliţiştii i-au spus “Stop”.
La data de 25 iunie, ora 5.30, poliţiştii l-au depistat în trafic, pe strada Ana Aslan, pe un brăilean, în vârstă de 25 de ani, în timp ce conducea autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii au efectuat verificări şi au constatat că acesta nu deţine nici permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul exiprat o îmbibaţie alcoolică de 0,52 mg/l. El a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele tânărului s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis şi sub influenţa alcoolului.