O brăileancă de 47 de ani şi-a uitat portofelul plin cu acte şi bani la Trezorerie, însă i-a fost înapoiat de jandarmul care păzea instituţia.
Joi, în jurul orei 12.30, un jandarm care se afla în serviciul de pază şi protecţie la Trezoreria Brăila, a observat un portofel lăsat pe un birou din holul instituţiei. Pentru că în zonă nu se afla proprietarul bunului, omul legii a trecut la verificarea conţinutului acestuia, în prezenţa unui martor asistent. La puţin timp, femeia s-a întors după portofel, dându-şi seama că îi lipseşte în momentul în care ajunsese între timp la o altă instituţie.
"Jandarmul a întocmit un proces verbal de restituire a bunului respectiv, cu tot ceea ce conţinea acesta şi l-a predat persoanei în cauză", a precizat plt. maj. Sorin Neftode, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Brăila.