Chiar dacă nu este membră a Uniunii, Norvegia se gândeşte să facă un pas mare şi mai departe de ea. Ajutoarele sociale pentru străini nu mai sunt pe placul ei, iar modelul englezesc arată că se poate şi fără ele.
Norvegienii vor concesii. Anual, ţara lor cheltuie peste 22 de milioane de euro pe ajutoare sociale date migranţilor, fie că sunt beneficii pentru familii sau ajutoare pentru şomaj. Aceasta a fost una dintre condiţiile apartenenţei sale la Zona Economică Europeană, care îi permite să îşi vândă produsele pe piaţa unică.
Acum însă, voci din Partidul Conservator aflat la putere spun că odată cu negocierile purtate de englezi, a venit momentul ca şi Norvegia să îşi rezolve această problemă.
Marea nemulţumire este că o mare parte din cele 22 de milioane de euro nu rămâne în ţară ci e trimisă către Polonia sau Bulgaria, unde costul vieţii este mai mic. Se propune, de pildă, ca ajutoarele să nu mai vină în mărime universală ci să se facă distincţie între ţări, ceea ce s-ar putea califica drept discriminare în cărţile Bruxellesului.