• un localnic de 31 de ani a comis fapta în noaptea de 5 spre 6 martie, însă acum trebuie să dea explicaţii oamenilor legii • hoţul a sustras produse alimentare, băuturi şi ţigări, în valoare de 400 lei
Hoţ din Ciocile, prins de poliţişti. În dimineaţa zilei de marţi, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Viziru au fost sesizaţi de către un bărbat de 50 ani, din comuna Ciocile, cu privire la un furt. Acesta le-a spus poliţiştilor că, în noaptea de 5 spre 6 martie, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în incinta magazinului pe care îl deţine pe raza localităţii de domiciliu, de unde au sustras mai multe bunuri. Poliţiştii l-au depistat şi identificat pe un consătean, în vârstă de 31 de ani, bănuit că a pătruns în incinta societăţii prin spargerea unei ferestre, de unde a sustras produse alimentare, băuturi şi ţigări, în valoare de 400 lei.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate de către poliţişti. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Totodată, administratorul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.