Şi Estonia ridică un gard cu sârmă ghimpată la graniţă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şi Estonia ridică un gard cu sârmă ghimpată la graniţă

Estonia va instala un gard de-a lungul graniţei sale cu Rusia pentru a consolida protecţia acestei frontiere externe a Spaţiului Schengen, în care este membră, a anunţat Ministerul de Interne estonian. Gardul cu sârmă ghimpată, înalt de 2,5 metri, va fi instalat pe circa 110 kilometri de frontieră ruso-estoniană, cu excepţia zonelor de mlaştină. Construcţia sa va demara în 2018, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Toomas Viks.
Estonia discută despre construcţia acestui gard încă de anul trecut, după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia în aprilie 2014 şi amplificarea tensiunilor în regiune, în contextul luptelor din estul Ucrainei între separatiştii proruşi şi trupele Kievului, a adăugat sursa citată.
Gardul „va constitui unul din elementele unui dispozitiv tehnic de supraveghere, asigurând 24 de ore din 24 protecţia frontierei Estoniei şi a spaţiului Schengen„ începând din 2019, a spus purtătorul de cuvânt.
„Informaţiile colectate prin instalaţiile tehnice vor putea fi folosite aşa cum este prevăzut în caz de criminalitate transfrontalieră, cum sunt trecerea ilegală a graniţei, contrabanda şi traficul de fiinţe umane", a adăugat el.
Cele trei ţări baltice, aflate sub ocupaţie sovietică până în 1991, sunt îngrijorate de ambiţiile Moscovei în regiunea baltică. Estonia şi Letonia se tem în special de o destabilizare legată de importanta lor minoritate rusofonă, care constituie un sfert şi, respectiv, o treime din populaţie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro