Şi-a descărcat nervii pe un aparat de jocuri, la “Million” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şi-a descărcat nervii pe un aparat de jocuri, la “Million”

în sala de jocuri a intrat un brăilean de 43 de ani, pentru a-şi încerca norocul, însă l-au apucat nervii după ce a văzut că pierde • jucătorul a spart ecranul aparatului, după ce l-a lovit cu putere • procurorii au dispus trimiterea în judecată pentru distrugere a jucătorului mult prea nervos

 

De supărare, un brăilean a lovit cu putere un aparat de jocuri de la sala “Million”, situată vizavi de Winmarkt, şi i-a distrus ecranul. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au finalizat cercetările în acest caz şi au dispus trimiterea în judecată, pentru infracţiunea de distrugere, a celui acuzat.

După cum au stabilit procurorii, în după-amiaza zilei de 20 ianuarie 2016, ora 17.30, inculpatul Ştefan Marin P., de 43 de ani, a pătruns în sala de jocuri “Million”, situată pe strada Mihai Eminescu, pentru a-şi încerca norocul. S-a aşezat la unul dintre aparatele din incinta unităţii şi a început să joace, însă l-a cam pândit ghinionul, astfel că nu a reuşit să iasă în câştig. De nervi, la un moment dat, inculpatul a devenit agitat, s-a tot ridicat de pe scaun şi a început să gesticuleze. Pe la ora 18.30, individul a răbufnit şi a împins cu ambele braţe în aparat, provocând balansul acestuia pentru câteva secunde. A continuat apoi să joace, iar după câteva minute a lovit cu putere ecranul aparatului, provocând distrugerea acestuia.

În urma vizionării înregistrării video, anchetatorii au constatat faptul că inculpatul  era agitat şi, pe fondul acestei stări, a vrut să se răzbune pe aparat, din cauză că nu reuşea să câştige. Potrivit rechizitoriului procurorului, din înregistrare s-a observat că inculpatul s-a rănit şi el la mână, după ce a lovit geamul şi l-a crăpat, bărbatul ştergându-se apoi cu un şerveţel. După ce a provocat distrugerea aparatului, inculpatul Ştefan Marin P.,  şi-a luat angajamentul, faţă de managerul de sală, că va achita contravaloarea pagubei. Societatea păgubită a depus acte la dosarul cauzei, din care a reieşit faptul că noul display cumpărat s-a ridicat la valoarea de peste 4.000 lei. Inculpatul  nu a recunoscut fapta comisă.

Faţă de acesta s-a dispus însă începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de distrugere, iar acum procurorul l-a trimis în judecată pe bărbatul în cauză. Instanţa va decide pedeapsa pe care o merită, dosarul fiind trimis spre soluţionare Judecătoriei Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro