• om în toată firea, brăileanul Vasilică Topor, de 47 de ani, şi-a înjunghiat de cinci ori soţia, pe motiv că încerca “să-l omoare cu farmece şi vrăji” • victima se află internată la Spitalul Judeţean, după ce a fost scăpată din mâinile soţului de socrul său, care l-a imobilizat • Vasilică s-a hotărât să-şi omoare soţia joi seară, după ce a fost la mormântul mamei • “Am vrut s-o omor înainte să mă omoare ea pe mine!”, le-a spus anchetatorilor bărbatul acuzat de tentativă de omor asupra unui membru de familie
Violenţă conjugală extremă, generată de suspiciuni fără niciun temei şi credinţa oarbă în farmece, într-o gospodărie de pe strada Mihai Bravu.
Chiar de Sfântul Ilie, un bărbat în vârstă de 47 de ani, a vrut să-şi omoare soţia cu mai multe lovituri de cuţit, pe motiv că aceasta ar fi încercat să-i ia viaţa folosindu-se de “farmece şi vrăji”. Potrivit procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, care s-a ocupat de caz, autorul agresiunii o suspecta pe victimă de mai multă vreme “că ar vrea să-l omoare cu vrăji” şi, după ce a vizitat mormântul mamei, la cimitir, şi-a jurat că o să-i ia viaţa, înainte să-l răpună ea cu descântece şi incantaţii mortale.
Autorul agresiunii de pe strada Mihai Bravu a fost reţinut pe ordonanţă pentru 24 de ore, iar vineri, 21 iulie 2017, a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Bărbatul cu apucături criminale a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, sub acuzaţia de tentativă de omor asupra unui membru de familie. Internată la terapie intensivă, soţia sa va avea nevoie de cel puţin 25 de zile de îngrijiri medicale, în caz de evoluţie favorabilă, după ce a primit cinci lovituri de cuţit în cap şi în abdomen.
A aprins o lumânare la mormântul mamei, apoi s-a dus să-şi omoare soţia!
“În seara zilei de 20 iulie 2017, Topor Vasilică, din Brăila, strada Mihai Bravu ... a înjunghiat-o pe soţia sa, Daniela, pe fondul unui conflict spontan motivat de suspiciunea că soţia sa i-ar face farmece, provocându-i mai multe plăgi penetrante în diferite zone ale corpului”, precizează procurorul care l-a audiat pe autorul tentativei de omor şi care a solicitat instanţei de judecată arestarea agresorului.
Potrivit anchetatorilor, Vasilică Topor o bănuia de mai multe vreme pe soţia sa, de 46 de ani, că i-ar face farmece şi vrăji pentru a-i aduce moartea, deşi nu avea nicio dovadă în acest sens. Iar în ziua de Sfântul Ilie, suspiciunile au devenit certitudine, în mintea bărbatului. “În după-amiaza zilei de joi, 20 iulie 2017, Topor Vasilică s-a deplasat la cimitir, la mormântul mamei sale, pentru a aprinde o lumânare, ocazie cu care a constatat că, pe mormânt, se aflau mai multe resturi de tămâie, de hârtie arsă şi de busuioc, precum şi o punguţă cu câteva bucăţele de pască, aspecte care i-au întărit suspiciunile referitoare la faptul că soţia lui îi face vrăji şi vrea să-l omoare. A luat hotărârea de a-i suprima viaţa, întorcându-se acasă cu intenţia să o omoare el “înainte să mă omoare ea pe mine”, precizează procurorul de caz.
Imediat ce a ajuns acasă, Vasilică Topor a luat un cuţit dintr-un dulap, a pătruns în dormitorul soţiei sale - care, în acel moment, se odihnea - şi, convins că aceasta vrea să-l omoare cu vrăji, a înjunghiat-o de mai multe ori în zona capului şi a abdomenului. Speriată de moarte, femeia de 46 de ani a început să ţipe, fiind auzită de socrul său, tatăl agresorului, care locuieşte în aceeaşi gospodărie şi care a reuşit să-l imobilizeze pe cuţitar, permiţându-i victimei să scape şi să fugă pe stradă.
Potrivit martorilor audiaţi, autorul tentativei de omor de pe strada Mihai Bravu ar fi afirmat deunăzi că, şi în situaţia în care s-ar despărţi de soţia sa şi ar trăi separaţi, este convins că aceasta ar continua să-i facă rău. Singura soluţie, în opinia bărbatului cu mintea tulburată, ar fi fost aceea de a o ucide pe soţia sa, înainte ca aceasta să-l suprime cu farmece şi vrăji.
În stare de şoc, Daniela Topor a fost internată joi seară în Secţia Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila - Corp A, cu diagnosticul: plăgi înjunghiate multiple prin agresiune, cinci la număr (plagă înjunghiată temporală stângă; plagă înjunghiată regiunea subclaviculară stângă şi deltoidiană stângă; plagă înjunghiată bază hemitorace drept profundă; plagă înjunghiată regiunea deltoidiană stâng, dreapta; plagă înjunghiată cervicală posterioară inf. linia mediană - stare de şoc postagresiune).
Potrivit fişei de constatări preliminare întocmită de Serviciul de Medicină Legală Brăila, leziunile suferite de brăileancă necesită 23-25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, în caz de evoluţie favorabilă. Soţii Topor au o fetiţă în vârstă de 15 ani care, din fericire, nu se afla acasă în momentul incidentului extrem de violent.
“Având în vedere modul şi circumstanţele de comitere a faptei, multitudinea loviturilor aplicate, motivaţia faptei săvârşite, zonele vitale vizate (cap, torace), agresivitatea nejustificată a inculpatului faţă de soţia sa, precum şi faptul că acesta nu s-ar fi oprit din a o lovi dacă nu ar fi intervenit tatăl său pentru a-l imobiliza şi a-i da posibilitatea victimei să fugă din cameră - toate acestea demonstrează un grad ridicat de pericol social şi indiferenţa inculpatului faţă de cele mai elementare norme de conduită socială şi faţă de unele din cele mai importante valori, respectiv viaţa şi integritatea corporală a unei persoane, în cazul de faţă viaţa şi integritatea propriei soţii”, preciza, vineri, procurorul de caz în momentul sesizării instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările în cazul “Topor” continuă.