Şereş şi Nagy au fost trimişi în judecată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şereş şi Nagy au fost trimişi în judecată

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism i-au trimis, luni, în judecată pe fostul ministru al Economiei şi Comerţului, Codruţ Şereş, şi pe fostul ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Zsolt Nagy, împreună cu alte 4 persoane.

Celelalte persoane sunt Gabor Kerekeş, fost secretar de stat în ministerul condus de Nagy, cetăţeanul româno-american Mircea Flore, senior director la CSFB Europe Ltd. Londra, cetăţeanul ceh Michal Susak şi cetăţeanul turc Oral Mustafa.

În sarcina acestora s-a reţinut că, în perioada 30.05.2005 - 21.11.2006, au constituit sau aderat la un grup infracţional organizat cu caracter transnaţional, din care au făcut parte şi inculpaţii Vadim Benyatov, Stamen Stantchev, Mihai Dorel Mucea şi Mihai Radu Donciu, în scopul comiterii unor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material, arată DIICOT.

Totodată, procurorii informează că "în sarcina inculpatului Codruţ Şereş s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de trădare prin transmiterea de secrete, iar pentru Susak şi Flore, s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de complicitate la spionaj.
Concret, în sarcina celor şase inculpaţi s-au reţinut comiterea de activităţi ilicite cu caracter penal derulate în legătură cu privatizarea Electrica Muntenia Sud, vânzarea unui pachet de 8 % din acţiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a Romaero Bucureşti şi SC Avioane Craiova aflate în portofoliul Ministerului Economiei şi Comerţului, consultanţă în vederea privatizării SN Radiocomunicaţii, adjudecarea licitaţiei pentru asigurarea consultanţei în vederea restructurării şi privatizării CN Poşta Română, din portofoliul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, selectarea prin licitaţie a consultantului internaţional pentru listarea la bursă a pachetului de 46% din acţiunile deţinute de statul român la Romtelecom, din portofoliul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.

Anterior, pentru fapte similare, prin rechizitoriile nr. 222/D/P/2006 şi 156/D/P/2007 au fost trimise în judecată şi alte persoane.

Dată fiind calitatea de miniştri pe care inculpaţii Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy o deţineau la data comiterii faptelor, cauza a fost trimisă, spre competentă soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro