Noua unitate de arşi de la Floreasca NU este complet operaţională, aşa cum a declarat miercuri profesorul Ioan Lascăr în faţa presei, transmite TVR. Ministrul Sănătăţii a mers de dimineaţă la spital şi l-a demis pe loc pe managerul interimar Nicuşor Louchi, după ce a constatat că nici măcar personalul unităţii de arşi nu era la serviciu.
Patriciu Achimaş-Cadariu (foto) a fost joi dimineaţă într-o vizită-fulger la spital.
„Am venit să verific personal ceea ce se anunţase ieri. Este absolut revoltător faptul că nici în acest moment, dacă Doamne fereşte se întâmplă o nenorocire în Bucureşti sau în ţară, acest bloc nu funcţionează la întreaga lui capacitate. Sunt banii bucureştenilor, sunt banii românilor, românii nu acceptă să se facă afirmaţii care nu corespund cu realitatea. Nu am venit să tai panglici şi nu cred că acesta este scopul de a anunţa triumfalist realizări. Sunt lucruri normale, investiţii pe care românii le fac din banii lor bani faţă de care suntem responsabili. Barocamera nu funcţionează nici în acest moment, personalul nu era la serviciu. L-am demis pe managerul instituţiei", a indicat ministrul, citat de Agerpres.
El a precizat că funcţia de manager va fi ocupată de directorul medical Sorin Păun.
Specializaţi îîn Franţa, dar absenţi
„Din acest moment, domnul director medical Păun preia conducerea. Îmi va transmite în cel mai scurt timp când va fi funcţional acest bloc în totalitate. Ministerul Sănătăţii a făcut mari eforturi în ultima vreme prin prisma personalului, fiindcă asta a fost principala problemă - lipsa personalului, asta s-a spus. În paralel, era, sigur, problema unor aparate. Prin programul de la Banca Mondială am reuşit să trimitem oameni la specializare în Franţa", a completat demnitarul.
„Am constatat că nici dintre cei care ar fi trebuit să fie astăzi la serviciu, sub un pretext stupid cred, nu sunt. Mi se pare absolut inadmisibil. Cred că avem o responsabilitate faţă de concetăţenii noştri, cred că afirmaţiile neadevărate trebuie urgent retractate. În cel mai scurt timp, această mare investiţie să poată să fie funcţională", a declarat ministrul.
Explicaţii abracadabrante
Patriciu Achimaş Cadariu a precizat că i s-au dat „explicaţii abracadabrante". „Cred că am avut multă răbdare şi am aşteptat până în aprilie. Eu am dat un termen. În decembrie, dădeam un termen de 3 luni. Cred că este luna aprilie, luna a patra. Chiar cred că nu am forţat pe nimeni să facă imposibilul. Aşa mi s-a spus atunci că în 3 luni poate să fie rezolvată problema", a declarat ministrul Sănătăţii.
Miercuri, echipa ştirilor TVR nici nu a putut filma în centru, pe motiv că oricând poate să apară un pacient şi nu ar mai fi timp pentru dezinfectare.