"Este posibil să se facă disponibilizări în Poliţie. Din punct de vedere personal, aş vrea să se facă disponibilizări în Poliţia Română, pentru că este un moment extrem de prielnic de modernizare a Poliţiei şi de asanare a mediului poliţienesc.
Avem suficienţi poliţişti beţivi, nenorociţi. Până acum, pentru nemuncă, niciunul nu a fost dat afară. S-a spus: cine nu munceşte, nu greşeşte, cine nu greşeşte, merită să fie promovat. Ar trebui să plece cei care fac Poliţia de ruşine. Avem peste 7.000 de poliţişti cercetaţi prealabil şi sancţionaţi disciplinar, din care 2.000 sunt sancţionaţi de două ori de la apariţia statutului poliţistului în 2002", a afirmat Liviu Popa.
Potrivit acestuia, în toate cazurile de abateri se va face o analiză absolut transparentă şi obiectivă, iar deciziile vor fi luate în comun de conducerile inspectoratelor.