Şeful Parchetului loveşte în Finanţe | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şeful Parchetului loveşte în Finanţe

* prim-procurorul Fănel Mihalcea se întreabă, retoric, dacă Poliţia, Parchetul şi Finanţele luptă sau nu pentru aceeaşi cauză * în octombrie 2008, după descinderile efectuate la domiciliile interlopilor brăileni, oamenii legii au pus la punct două cauze penale, pentru contrabandă, evaziune fiscală şi proxenetism şi au solicitat, fără niciun rezultat, Finanţelor să efectueze controale la firmele suspecţilor * DGFP a răspuns, sec, că "solicitarea nu face obiectul şi nu intră în atribuţiile activităţii de inspecţie fiscală"

Nu mai puţin de 16 societăţi comerciale şi AF-uri aparţinând interlopilor brăileni sau rudelor acestora - luate în vizor de Poliţie şi Parchet - îşi văd în continuare de afacerile lor mai mult sau mai puţin legale, pentru că Direcţia Generală a Finanţelor Publice Brăila refuză cu încăpăţânare, de patru luni, să demareze controalele de rigoare, solicitate de anchetatori.

Este şi motivul pentru care, solicitat de redactorii noştri pentru a-şi exprima punctul de vedere, şeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, prim-procurorul Fănel Mihalcea, a făcut o declaraţie incendiară: "Organele statului nu vorbesc o limbă comună, aceea a legalităţii, deşi acestea trebuie să concure la realizarea cadrului legal, în orice domeniu de activitate. Cumva, Poliţia şi Parchetul - unele dintre instituţiile de început ale lanţului de înfăptuire a justiţiei - s-au simţit jignite de răspunsurile primite, urmare a insistenţei noastre? Deşi nu trebuia - nu că am fi făcut un pas înapoi, am aşteptat ca Finanţele Publice să-şi revină şi să ne ajute în scopul urmărit. De ce nu au ţinut cont de solicitările noastre şi, cu avizul forului tutelar, să dea răspunsurile solicitate?"

Pe data de 17 octombrie 2008, la două săptămâni de la descinderile poliţiştilor şi jandarmilor la domiciliile interlopilor brăileni, Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ a trimis DGFP o adresă prin care solicita efectuarea de inspecţii fiscale la un număr de 16 societăţi comerciale şi AF-uri, avându-se în vedere, în primul rând, împrumuturile acordate de asociaţi/administratori societăţii comerciale; împrumuturi acordate de societăţi către administratorii acestora; evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; omisiunea evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; realitatea sumelor declarate prin declaraţiile lunare/trimestriale de impozite şi taxe, respectiv decont TVA, în concordanţă cu veniturile realizate ce se reflectă în evidenţa contabilă; obligaţiile reprezentând stopaj la sursă. Pe 23 octombrie, DGFP remite IPJ răspunsul la solicitare, cum că "activitatea de inspecţie fiscală se desfăşoară în baza unor programe anuale, trimestriale şi lunare aprobate de ANAF" şi că respectiva solicitare "nu face obiectul şi nu intră în atribuţiile activităţii de inspecţie fiscală". Documentul a fost semnat de directorul adjunct DGFP, Cătălin Picuş.

Pe 12 noiembrie, IPJ trimite o nouă adresă la Finanţe, cu rugămintea expresă de a se efectua inspecţiile fiscale, documentul purtând, de această dată, şi avizul Parchetului de pe lângă Judecătorie. "Ne menţinem punctul de vedere", a fost răspunsul sosit, două zile mai târziu, de la DGFP Brăila. Finanţele au făcut, totuşi "ceva" pentru anchetatori: au redirecţionat solicitarea Serviciului de Investigare a Fraudelor către Garda Financiară.

"Dacă instituţiile statului la care apelăm nu răspund solicitărilor noastre, cum putem spune că am epuizat toate căile pentru stabilirea adevărului?"

Refuzul finanţiştilor nu face decât să îngreuneze cercetările şi să-i pună pe poliţişti şi procurori în imposibilitatea de a-şi face treaba, potrivit legii. "Cetăţenii găsesc vinovate Poliţia şi Parchetul atunci când sunt «înfrânte» dispoziţiile legale, când nu se cercetează o cauză cu celeritate ori când ea nu este finalizată, dar aceste instituţii, în aplicarea cu fidelitate a legii, au nevoie de cunoştinţe de specialitate în domeniul fiscal, bancar, contabil. Poliţistului şi procurorului - deşi au asimilate aceste cunoştinţe - nu li se permite de către lege să-şi spună punctul de vedere decât atunci când aceste cunoştinţe provin de la specialişti din domeniu. Dacă instituţiile statului la care apelăm nu răspund solicitărilor noastre, cum putem spune că am epuizat toate căile pentru stabilirea adevărului, pentru fiecare cauză în parte? Nu luptăm pentru aceeaşi cauză?", a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunal, Fănel Mihalcea. Potrivit magistratului, recomandări de genul "efectuarea unor expertize contabile" nu sunt de niciun folos, pentru că acestea se realizează într-o anumită fază a cercetărilor, când există indicii sau probe de săvârşire a unei infracţiuni şi presupun începerea urmăririi penale, persoana cercetată devenind învinuit. "Nu ne jucăm cu situaţia lui juridică, că altfel noi suntem cei care răspundem", a mai spus prim-procurorul Mihalcea. Şeful Parchetului ne-a mai declarat: "Când este sesizat că s-a săvârşit o infracţiune, organul de urmărire penală, Poliţia sau Parchetul, este obligat să efectueze verificări şi cercetări. Nu e mai puţin adevărat că dispoziţiile legale obligă TOATE instituţiile statului să aibă o atitudine proactivă în vederea înfăptuirii justiţiei. Nu doar poliţistul şi procurorul pot răspunde când încalcă legea, ci şi ceilalţi funcţionari publici, de la celelalte instituţii, lucru invederat foarte clar în dispoziţiile art. 248 Cod Procedură penală, mai ales atunci când se cauzează o tulburare a bunului mers al unei instituţii de stat". Sursa citată a precizat că Poliţia şi Parchetul au solicitat Finanţelor tocmai "verificări pe linia prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile", după cum ei înşişi au comunicat în adresa din 23 octombrie 2008, dar, cu toate acestea, au fost refuzaţi.

Reamintim că în urma descinderilor din 1 octombrie 2008, 12 lideri ai lumii interlope brăilene s-au pomenit cu dosare penale, urmând a fi cercetaţi pentru contrabandă, evaziune fiscală şi proxenetism. Din locuinţele percheziţionate, pe lângă bani şi aur, poliţiştii au ridicat zeci de contracte de închiriere şi vânzare-cumpărare, precum şi alte înscrisuri. După o primă evaluare a anchetei, următorul pas ar fi fost verificarea celor 16 societăţi şi AF-uri deţinute de interlopi şi de rudele lor, lucru pe care DGFP Brăila nu l-a făcut. "Au refuzat spunând că nu pot face verificări deoarece acestea nu sunt cuprinse în planul de control pe anul 2008. Dar nu le-au băgat nici în programul de anul acesta", a precizat comisar Cătălin Chivu, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Brăila. Conducerea DGFP ne-a explicat că activitatea de inspecţie fiscală se organizează şi se desfăşoară numai în baza unor programe anuale, trimestriale şi lunare, aprobate prin Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. "Nu intră în atribuţiile inspecţiei fiscale efectuarea de orice alte verificări solicitate de organele de urmărire penală în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzelor aflate în lucru la aceste instituţii", a precizat sursa citată.

Firmele pentru care Poliţia şi Parchetul au solicitat DGFP Brăila efectuarea unor controale

SC "Casauto" SRL - asociaţi, cu câte 33,3%, Stănel Corbu, Aurel Bănică şi Costel Puia
SC "Autostar Terminal" SRL - asociaţi: Stănel Corbu, cu 95% şi Nicuşor Burlacu, cu 5%
SC "Belgian Cafe" SRL - unic asociat, Stănel Corbu
SC "Mogobub" SRL - unic asociat, Ghiţă Buricea
SC "Zanpet" SRL - asociaţi, cu câte 50%, Vasile Petcu şi Silviu Orzan
SC "Liviantes Grup" SRL - unic asociat, Ionel Sgârcitu
SC "Cycas" SRL - unic asociat, Ecaterina (Lăzărică) Sgârcitu
SC "Tudiflor Impex" SRL - asociaţi, cu câte 50%, Didina (Corbu) Stroe şi Florentina (Tudorache) Stroe
SC "Byboca Trans" SRL - unic asociat, Ionuţ Bocăneţ
SC "Bocadani Trans" SRL - unic asociat, Daniel Bocăneţ
SC "Medelia Com" SRL - unic asociat, Ionuţ Ranete
SC "Leniona Com" SRL - unic asociat Diana Eveline Balint
SC "Micul Constructor" SRL - asociaţi, cu câte 50%, Lenuţa (Nechifor) Croitoru şi Ion Croitoru
SC "Crisilvicom" SRL - asociaţi: Georgel Stoean - 30%, Marian Nica - 30% şi Vasile Petcu - 40%
SC "Alsaria Serv" SRL - unic asociat, Alina Cârstei
AF Bocăneţ: Laurenţiu Bocăneţ şi Antoana (Dumitru) Bocăneţ

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro