• după ce Autoritatea Teritorială de Ordine Publică nu a mai dotat Poliţia brăileană cu niciun fel de echipament în 2018, deoarece, culmea, legea nu ar mai permite acest lucru, şeful IPJ Brăila speră ca situaţia să se rezolve favorabil instituţiei pe care o reprezintă • cms. şef Adrian Glugă susţine că sprijinul oferit de ATOP în anii anteriori a fost de mare folos, mai ales în domeniul tehnicii de calcul
Aceeaşi lege, altă interpretare. Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Brăila nu a mai acordat niciun sprijin Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), din cauza interpretării unor texte legislative. Şeful Poliţiei brăilene, comisar şef Constantin-Adrian Glugă, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că din păcate în cursul anului 2018 instituţia pe care o reprezintă nu a beneficiat de sprijinul pe care-l oferea ATOP, de obicei, în ceea ce priveşte dotările cu diferite echipamente, deşi ar fi avut mare nevoie, mai ales în domeniul tehnicii de calcul.
“Din păcate, nu am primit nimic de la ATOP, având în vedere nişte interpretări ale textelor de lege. Recunoaştem că ne-ar fi prins bine sprijinul Autorităţii. Ani de-a rândul, am beneficiat de sprijinul ATOP şi am avut ocazia să achiziţionăm articole, în special din domeniul tehnicii de calcul, care ne sunt extrem de utile şi necesare. Dacă legislaţia în domeniu va fi revizuită sau se vor da nişte precizări pe această temă şi vom beneficia din nou de sprijinul ATOP, atunci chiar am fi foarte bucuroşi. Ca o precizare, ATOP nu ne-a oferit sume de bani, ci anumite obiecte spre folosinţă cu titlu gratuit. Nu aş putea să comentez care a fost raţiunea pentru care nu ni s-a mai acordat nimic. Ceea ce ştim este că în 2018 nu am beneficiat de acel sprijin care ne-ar fi fost de mare ajutor”, a declarat cms. şef de poliţie Constantin-Adrian Glugă.
Reamintim că preşedintele Consiliului Judeţean, Francisk Chiriac, a anunţat în cursul lunii decembrie 2018 că le-a solicitat parlamentarilor brăileni să modifice legislaţia în ceea ce priveşte finanţările către Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Brăila, care la rândul său poate ajuta cu dotări instituţiile pe care le coordonează. Mai exact, Chiriac a pornit de la ideea că, dacă până nu demult CJ Brăila aloca sume către ATOP, care folosea banii pentru a dota Poliţia, ISU etc., acum nu se mai poate face acest lucru, deoarece ar fi la limita legii. “Trebuie schimbată puţin legislaţia în ceea ce priveşte partea de finanţare a ATOP-ului, căci iarăşi ajungem la Curtea de Conturi. Toate sumele să fie eligibile. Am şi vorbit cu unii dintre parlamentari, în sesiunea Parlamentară de la începutul anului 2019 să poată schimba această lege, astfel încât să scrie foarte clar că autoritatea judeţeană poate da bani pentru dotări. Până acum s-au mai dat bani, dar era la limita legii. Adică foarte la limită. Am zis, ca să nu mai fie interpretabil de fiecare dată, să facem acest lucru (...). Anul acesta nu am mai dat bani către ATOP, pentru că nu mai putem pe lege. Am dat doar la ISU. O să dotăm acolo unde putem face acest lucru din punct de vedere legal. Dar eu vă spun că toate instituţiile de forţă în ceea ce priveşte siguranţa cetăţeanului colaborează foarte bine între ele”, a declarat şeful CJ, Francisk Chiriac, în decembrie 2018.