"Era un pasager înregistrat în avion, francezul Christophe de Margerie. Cei trei membri ai echipajului erau, de asemenea, de naţionalitate franceză. Toţi şi-au pierdut viaţa", potrivit agenţiei Tass, citând o sursă aeroportuară.
Tass precizează că avionul, "conform primelor constatări, s-a lovit de un plug de zăpadă", care era pe pistă.
Agenţia Interfax, care citează o sursă din cadrul poliţiei, a menţionat, de asemenea, că una dintre victime este CEO grupului Total.
Un avion de tip Falcon 50 s-a prăbuşit la aeroportul Vnukovo luni, la ora 23.58 (19.58 GMT), în aparenţă la decolare, a afirmat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă într-un comunicat. "S-au înregistrat victime", a adăugat sursa amintită.
Aeroportul Vnukovo este unul dintre cele trei aeroporturi internaţionale de la Moscova. Situat în sud-vestul capitalei Rusiei, dispune printre altele de un terminal pentru zborurile de afaceri.
Grupul Total a confirmat că CEO-ul grupului a murit în acest accident, provocat cel mai probabil de conducătorul plugului de zăpadă, care era băut.