Majorările de salarii operate luni în Parlament de PSD, ALDE şi UDMR nu au nici bază legală, nici suport economic, susţine preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru. Într-un interviu acordat Digi24.ro, acesta explică totodată faptul că pericolului generat de majorările salariale din Sănătate şi Educaţie i s-ar putea adăuga unul chiar mai mare, „catastrofic”: creşterea punctului de pensii. Pericol care, în cifre, s-ar traduce astfel: 23 de miliarde de lei pe an cheltuieli cu pensiile aflate în plată şi posibila angrenare a unui deficit de 7% din PIB. Inimaginabil, conchide Ionuţ Dumitru.
Digi24.ro: Parlamentul a votat creşterile de salarii din Educaţie şi Sănătate în ciuda avertismentelor transmise de Guvern, Banca Naţională a României, numeroşi analişti. Pare că mecanismul de colaborare inter-instituţională nu funcţionează deloc în campanie electorală. Ce mai e de făcut în asemenea situaţii?
Ionuţ Dumitru: Pentru mine este destul de clar că nu s-a ţinut cont de nimic în luarea acestei decizii. Faptul că alte instituţii ale statului au avut păreri contrare iniţiativei Parlamentului nu a contat, dar aş spune că nu a contat deloc nici cadrul legal existent. Dacă ne uităm la Legea responsabilităţii fiscale nr. 69/2010, la Legea finanţelor publice sau chiar la Constituţie, constatăm că această lege votată luni intră în contradicţie cu respectivele acte normative, chiar cu Constituţia. De ce? Pentru că în primul rând discutăm de o măsură cu un impact financiar pe care Parlamentul nu l-a luat în considerare, nici măcar nu l-a estimat corect şi nici nu a venit cu măsuri financiare. În plus, în Legea 69/2010 avem o interdicţie foarte clară de a promova acte normative care se referă la creşteri de salarii, cu şase luni înainte de expirarea mandatului Guvernului. Practic, avem o lege care spune explicit aşa ceva, dar cu toate acestea a fost aprobată o lege care intră în contradicţie cu legea respectivă. Văd în primul rând o problemă legală care este absolut evidentă şi nu înţeleg de ce instituţiile care ar trebui să se sesizeze în sensul acesta, în primul rând Consiliul Legislativ care ar trebui să dea un aviz, nu au făcut-o.
Cei care au promovat aceste pachete de creşteri salariale sugerează că Parlamentul este suveran şi îşi exercită un drept democratic de a se pronunţa pe un asemenea subiect.
Dar până la suveranitatea Parlamentului cred că ar trebui să înţelegem cu toţii în această ţară că există nişte legi votate tot de Parlament. Dacă vii cu o nouă lege care intră în contradicţie totală şi evidentă cu o altă lege, atunci eu nu cred că ne aflăm într-o situaţie normală.
Conduceţi un organism, Consiliul Fiscal, care, la rândul său, s-a confruntat de-a lungul timpului cu lipsa de apetit a unor instituţii de a-l consulta şi a-i conferi sens nu doar pe hârtie, ci şi în practică. Fie a fost consultat de formă, fie deloc pe iniţiative legislative importante. Până la urmă, ce s-a întâmplat şi ieri în Parlament nu e o premieră, dar cât timp se mai poate merge într-un asemenea ritm?
Cred că rolul nostru, al Consiliului Fiscal, este acela de a ne face auzită vocea, chiar dacă Parlamentul, Guvernul ţin sau nu cont de opiniile noastre, care oricum sunt consultative. Important este ca vocea noastră să fie auzită de către marea masă a populaţiei. Oamenii trebuie să înţeleagă ce este în spatele unei decizii de tipul acesta şi dacă măsura este sustenabilă sau nu. Iar noi, în momentul de faţă, spunem răspicat două lucruri. Primul - această creştere de salarii este ilegală, ea intră în contradicţie cu cadrul legal existent. Al doilea - nu poate fi o măsură sustenabilă atâta vreme cât angajăm cheltuieli permanente de la buget, finanţate iluzoriu dintr-o creştere economică care, oricum, probabil că e nesustenabilă. Când avem o creştere economică de 5,2% pe primele şase luni ale anului alimentată de o creştere de peste 10% a consumului, daţi-mi voie să spun că nu cred în sustenabilitatea acestei creşteri. Or, astfel de greşeli - precum creşterea din venituri temporare a unor cheltuieli salariale sau sociale permanente - România a mai făcut în trecut.
În perioada pre-criză am trecut printr-o experienţă similară în care se majorau salarii şi pensii din aşa-numita creştere economică, una care s-a dovedit iluzorie şi temporară. Şi am ajuns în 2009 şi în 2010 să observăm că nu putem susţine acele creşteri pentru că veniturile bugetare luate în calcul erau doar temporare.
Şi totuşi, statul a trebuit să facă un efort, chiar dacă eşalonat de-a lungul câtorva ani, iar de la buget au plecat câteva miliarde de lei pentru în contul acelor măsuri.
Da. Iar aici mai văd un pericol foarte mare, anume cel de a reedita experienţa din perioada pre-criză şi din perioada de criză. S-au majorat atunci cheltuieli sociale, unele fiind implementate, altele nu, dar au fost decise. Mă gândesc în primul rând la acea creştere de 50% la salariile din sectorul Educaţiei.
Pentru care au existat procese.
Da. Măsurile ulterior au fost retrase întrucât Executivul care a venit a considerat că nu poate să le susţină, dar apoi au apărut procese şi statul român, adică noi contribuabilii, a avut de plătit de la buget decizii definitive de 11 miliarde de lei, din care s-au plătit până acum 9 miliarde.
Iar riscuri similare persistă.
Da, riscul este efoarte mare. Pe lângă problemele de legalitate rămâne problema economică, anume creştem salarii mai mult decât ne putem permite. Creşterea economică invocată de iniţiatori este de 5,2%, or majorările trecute prin Parlament sunt de ordinul a 15-20%. Iar ele urmează deja unor creşteri. Deci nu discutăm în niciun caz de o rezonabilitate a creşterii de salarii versus creşterea economică. Şi chiar dacă ar fi fost aşa, o spun multe voci: nu poţi să angajezi asemenea majorări de cheltuieli permanente pornind de la o creştere susţinută doar de consum.
Acestor creşteri li s-ar putea adăuga şi o majorare a punctului de pensie, a pensiilor pentru foştii cooperatişti. Semnalele vin tot din Parlament.
Eu cred că pericolul acolo este şi mai mare. Efortul financiar generat de creşterea punctului de pensie la 40%, de la 1 ianuarie 2017, şi la 45% de la jumătatea anului viitor, este unul uriaş, aş spune chiar catastrofic, iar asta fără să folosesc cuvinte foarte dure.
Impactul lor încă nu a fost calculat.
Nu a fost calculat.
Dar se poate face o estimare?
Se poate. Dacă luăm măsura de creştere a punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut de la un nivel actual de sub 35% din salariul mediu brut, dacă luăm în calcul şi majorarea de salarii din economie, atunci discutăm de o creştere în jur de 50% a pensiilor aflate în plată. Practic, discutăm de un efort bugetar calculat de noi undeva la 23 de miliarde de lei pe an.
Peste efortul de circa 4 miliarde de lei presupus de creşterile salariale operate acum în Parlament.
Exact. Dacă măsura de majorare a punctului de pensie va fi implementată, efortul bugetar înseamnă 23 de miliarde de lei, adică 3% din PIB. Daţi-mi voie să spun că o astfel de măsură are un impact catastrofic asupra bugetului. În momentul de faţă pensiile, aşa foarte mici cum sunt ele şi ştim cu toţii că sunt foarte mici, nu sunt finanţate din contribuţii decât în proporţie de două treimi. O treime reprezintă bani din buget, adică împrumutaţi.
O prăpastie care se va adânci cu trecerea timpului.
Sigur. Cifrele demografice nu ne ajută deloc. Există mai mulţi pensionari decât contribuabili şi evident că sistemul de pensii are o problemă majoră. Încă o dată, accentuez: chiar şi pensiile foarte mici din momentul de faţă nu sunt susţinute de încasări, ca atare o treime din banii necesari îi împrumutăm. Dacă noi credem că le mai putem creşte cu 50% într-un an, nu consider că putem discuta decât despre o situaţie fără ieşire.
Dumneavoastră vorbiţi de nişte cifre, e drept, uriaşe. Dar majorarea punctului de pensie a trecut de Senat fără nicio dezbatere. Sub nicio formă.
Legea ne obligă să avem o fişă financiară care să însoţească această propunere, care să indice un impact şi, concret, sursa de finanţare. Or, şi la creşterea de salarii, şi la potenţiala creştere de pensii discutăm de un impact financiar foarte mare care este ignorat complet de către cei care iniţiază măsurile respective. Nu ştiu care e judecata din spate atunci când sunt propuse măsuri de ordinul a 3% din PIB.
De unde s-ar putea tăia pentru a pune în loc?
Este greu să îmi imaginez că se pot tăia sume de ordinul a 3% din PIB ca să fie acoperită creşterea punctului de pensie. E o cifră uriaşă, pe care nu cred că vreun guvern poate să o acopere în mod rezonabil, făcând economii de undeva sau reducând din altă parte. De ce? Pentru că oricum am discuta, resursele bugetare aflate la dispoziţia României sunt foarte mici. România colectează din taxe şi impozite în jur de 26% din PIB. Cu tot cu fonduri europene şi venituri nefiscale încasăm undeva la 30 şi un pic la sută din PIB.
Mult sub media europeană.
Media europeană este de aproape 40%. Ne aflăm în coada clasamentului şi, mai mult decât atât, distanţa dintre noi şi alţi membri ai UE la capitolul venituri din taxe şi impozite este uriaşă. Noi nu putem pretinde că putem asigura asistenţă socială, servicii de sănătate şi învăţământ de calitate europeană cu venituri atât de mici.
Într-un asemenea context mai este fezabilă ţinta de deficit? Trebuie ţinut în 3%, ideal este să fie ţinut cât se poate de mult sub 3%.
Estimările noastre, care sunt în linie şi cu cele ale Comisiei Europene şi ale Fondumului Monetar Internaţional, arătau un deficit de peste 3% chiar şi fără aceste creşteri de salarii şi alte creşteri de cheltuieli sociale. Noi aveam o estimare de 3,2-3,3% deficit pe 2017, la care, după creşterile de salarii, mai adăugăm probabil un 0,5. Practic ne apropiem destul de mult de 4%, dacă mai adăugăm şi alte măsuri cu impact luate în ultima perioadă.
Toate acestea, fără creşterea punctului de pensie.
Fără. Impactul unei potenţiale creşteri de pensii este unul enorm, nici nu ştiu dacă are sens să discutăm de deficitul bugetar estimat într-o astfel de situaţie. Am discuta, probabil de 7% din PIB, deci de cifre, încă o dată, uriaşe. Nu cred că trebuie să discutăm de aşa ceva, e complet nesustenabil. Dar un deficit de 3 şi ceva sau 4%, într-un context în care economia creşte oricum destul de rapid, este total contraindicat. Este ceea ce în termeni tehnici numim prociclicitate. Adică dacă noi facem deficite atât de mari când economia creşte atât de rapid, nici nu-mi pot imagina ce deficit vom face atunci când economia nu va mai creşte la fel. Şi avem o idee despre ceea ce se poate întâmpla uitându-ne la experienţa noastră recentă. În anul 2008 am avut un deficit bugetar de 5 şi ceva la sută din PIB, când creşterea economică era de peste 8%. În 2009, când a venit criza şi s-a simţit şi în România foarte puternic, creşterea economică a fost de -7%, iar deficitul a explodat la 9%. Deci noi, făcând un deficit atât de mare când economia creşte, ne vulnerabilizăm şi ne expunem foarte tare la următoarea recesiune, care este inevitabilă. Când se va produce, nimeni nu ştie, dar este inevitabilă. Iar la momentul respectiv vom asista la o explozie a deficitului şi a datoriei publice. Să nu uităm că în ultimii ani, pe fondul crizei şi mai ales a creşterilor de deficite din perioada pre-criză, datoria publică a României mai mult decât s-a triplat. De la 12-13% din PIB a ajuns acum la aproape la 40%. Dacă noi continuăm să avem deficite mari când economia creşte rapid, datoria publică va continua să crească chiar şi într-un context economic favorabil. Lucru care ne va expune la următoarea recesiune, când vom înregistra probabil o creştere foarte mare a datoriei publice, ceea ce este total contraindicat. În acest moment, cu o datorie de 40% din PIB, stăm bine faţă de alte state europene, însă la nivelul nostru de dezvoltare economică acest nivel înseamnă deja o datorie mare, mai ales că noi am acumulat-o pentru a putea plăti cheltuielile sociale. Noi nu am făcut dezvoltare economică, nu putem spune că am creat bazele pentru o creştere economică mai mare pe termen lung, făcând investiţii publice mai mari sau dezvoltând infrastructura.
Nu este exclus ca pe viitor împrumuturile să fie tot mai scumpe.
Deocamdată beneficiem de un context favorabil, dobânzile sunt foarte mici peste tot în lume, chiar negative în ţările dezvoltate, iar România s-a împrumutat în ultimii ani la costuri foarte mici. Dar când te împrumuţi pentru a plăti cheltuielile sociale, finanţatorii vor constata la un moment dat că datoria devine nesustenabilă şi te vor penaliza foarte tare.
Sursa: Digi24.ro
