Noul preşedinte al CJ Brăila, Francisk Chiriac, a declarat, recent, că vrea să facă un plan pentru atragerea medicilor tineri către judeţul nostru. Acesta a precizat că are în plan să ofere stimulente financiare din partea Consiliului Judeţean pentru a sprijini activitatea medicală. "Cu siguranţă mă gândesc la asta, vreau să aducem medici tineri. Tot ce înseamnă finanţare medici, personal medical, pe performanţă, mă gândesc foarte serios cum să facem pentru a-i promova, pentru a-i susţine financiar. Vreau să alocăm fonduri de la Consiliul Judeţean, separat de asigurarea locuinţei. Oricum, această sumă e undeva la 2.500 lei pentru o persoană, pe lună", a declarat Chiriac.