• Francisk Chiriac s-a arătat extrem de bucuros că la licitaţia pentru construcţia podului peste Dunăre s-a înscris atât o companie din Japonia, cât şi una din China, ambele din ţări cu o experienţă notabilă în domeniu • acesta şi-a manifestat speranţa că proiectul, aflat acum în faza de licitaţie, nu va întâmpina obstacole pe parcurs
Preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, consideră că intrarea în cursa pentru mega-contractul de aproape jumătate de miliard de euro - Proiectare şi execuţie Pod peste Dunăre Brăila - Tulcea a unui consorţiu de companii din China, precum şi a unei firme din Japonia reprezintă un plus pentru punerea în scenariu a acestui proiect ambiţios. Şeful judeţului a ţinut totuşi să îşi manifeste speranţa că realizarea podului peste Dunăre nu va întâmpina probleme pe parcurs din partea Comisiei Europene sau a oricărei alte entităţi care ar putea interveni pe probleme legate de mediu sau de altă natură.
„Proiectul podului peste Dunăre devine unul viabil. Sunt, din câte am văzut şi eu, două asocieri de firme. Sunt şi companii, una din Japonia şi una din China. Două naţiuni care din punctul meu de vedere au foarte mare experienţă pe astfel de proiecte de infrastructură. Mă bucur foarte mult că am trecut şi de etapa aceasta, sper ca statul român să nu întâmpine dificultăţi prin Ministerul Transporturilor la acest proiect şi să devină efectiv o realitate pentru comunitatea noastră, pentru că ne-am dorit de foarte mult timp şi a şi fost pus mereu pe tapetul mass-media şi opiniei publice acest proiect, în foarte multe campanii electorale. Noi suntem un fel de observatori ai acestui proiect de infrastructură şi tocmai de asta ne dorim foarte mult. Pentru că nu este adjudecat de Consiliul Judeţean, sau făcut de autorităţile publice locale, ci este efectiv făcut de statul român. Tocmai de aceea urmărim şi noi cu foarte mare interes, şi dumneavoastră, şi ne dorim foarte mult ca acest proiect naţional să intre în normalitate. De fapt, este în normalitate, dar să nu îngreunăm paşii”, a afirmat Chiriac.
Reamintim că, în urmă cu câteva zile a fost făcut public faptul că s-au depus două oferte pentru construirea podului de către Asocierea Astaldi SpA (Italia) – IHI Infrastructure Systems Co. Ltd. (Japonia) şi Asocierea China Communication Construction Company Ltd (China) – China Road and Bridge Corporation (China) – Eptisa Servicios de Ingenieria SL (Spania) – Euro Construct Trading '98 SRL (Romania) – CCCC Second Harbour Engineering Co Ltd (China)- CCCC Highway Consults Co Ltd (China).
Investiţia în Podul peste Dunăre Brăila - Tulcea are o valoare pentru proiectare şi execuţie de 2,025 de miliarde lei, fără TVA, (aproximativ 500 de milioane euro). Cu o lungime totală de 23,413 km, proiectul cuprinde inclusiv proiectarea şi execuţia drumului principal, Brăila - Jijila şi a drumului de legătură cu DN22, Smârdan - Măcin.