Consilierii judeţeni au fost convocaţi vineri, 9 ianuarie, în şedinţă extraordinară pentru a încuviinţa echilibrarea bugetului local, la secţiunea "dezvoltare". Mai precis, potrivit raportului de specialitate care a fost prezentat de către directorul executiv al Direcţiei Economice din cadrul CJ Brăila, Alina Rusu, la secţiunea dezvoltare instituţia a avut, anul trecut, venituri totale de 23,3 milioane lei, în timp ce cheltuielile au fost de 31,8 milioane lei, rezultând astfel un deficit de circa 8,5 milioane. "Execuţia cheltuielilor de dezvoltare, conform contului de execuţie la 31 decembrie 2014, a fost de 31,84 milioane lei, ponderea cea mai mare înregistrându-se la cheltuielile efectuate la nivelul capitolului Sănătate (18,44 milioane lei) pentru lucrări de reabilitare la Secţia Oncologie şi Radioterapie, Bloc Operator şi procurare echipamente la secţia ATI şi Cardiologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila; capitolul Protecţia mediului (3,63 milioane lei) pentru proiectul cu finanţare nerambursabilă derulat de Consiliul Judeţean Brăila - Sistemul de management integrat al deşeurilor în judeţul Brăila; precum şi pe capitolul Transporturi (7,04 milioane lei) pentru lucrări de reabilitare a drumului judeţean DJ 212A, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. În aceste condiţii, se înregistrează un deficit al secţiunii de dezvoltare în sumă de 8,53 milioane lei, deficit acoperit din excedentul înregistrat la sfârşitul anului 2013", a explicat sursa citată.
De menţionat că la secţiunea "exploatare" exerciţiul financiar 2014 al CJ Brăila s-a încheiat cu un excedent bugetar de 13,3 milioane lei, în contextul în care veniturile înregistrate au fost în cuantum de 115,7 milioane lei, iar cheltuielile s-au ridicat la 102,3 milioane lei.
În final, proiectul de hotărâre a fost aprobat cu unanimitate de voturi.