Directorii grupurilor şcolare, unde funcţionează şi clase de SAM, sunt de părere că desfiinţarea acestor şcoli este o greşeală şi că transformările prin care a trecut acest nivel de învăţământ sunt vinovate de situaţia actuală. "Este greu de reparat ce s-a greşit în ani, iar prin desfiinţarea lor răul făcut este mare. Efectul desfiinţării lor este şi psihologic. Elevii sunt din ce în ce mai puţin atraşi de domeniul productiv şi se compromite şi ideea de liceu. La SAM a scăzut constant numărul de ore de practică şi de aceea şcolile nu sunt atractive, nu am mai putut fi eficienţi, nu am mai dat absolvenţi buni. Şcolile au murit astfel încet, încet. Poate că ar fi nevoie ca fiecare să-şi accepte de la început traseul şi să se facă mai multă practică, educaţie tehnologică. Noi am livrat agenţilor economici ce am putut, având în vedere planurile cadru şi normal că nu au fost mulţumiţi. În străinătate, o treime din ore se face educaţie tehnologică şi două treimi practică. În plus, ar fi nevoie de şi mai multe investiţii", a precizat directorul de la "Saligny", Petruţa Simionescu.
SAM nu ridică statutul social al elevilor
Şcoala care a pierdut cel mai mult prin desfiinţarea şcolilor de arte şi meserii este Colegiul Economic "Ion Ghica". Specializările de aici ale şcolilor erau căutate, veneau elevi cu medii de şapte, opt, care ar fi putut intra şi la licee bune. Acum, directorul Andrei Puia spune că se aşteaptă la scăderea numărului de elevi înscrişi. "Din cauza banilor, elevii din mediul rural vor prefera să fac un liceu mai aproape de casă, decât să cheltuie banii la Brăila şi vor pierde. Înainte aveam cinci clase de liceu, şi cinci la SAM, acum avem zece clase de liceu şi s-a schimbat încadrarea, a crescut proporţia obiectelor de cultură generală. Şcolile profesionale dinainte aveau planuri cadru serioase, se făcea practică, se învăţa meserie. Acum s-a făcut această transformare, dar ce punem în loc?", se întreabă directorul Andrei Puia.
Directorul Grupului Şcolar "Edmond Nicolau", Teodora Ilie, spune că SAM nu-i atrage pe copii pentru că nu le ridică statutul social, nu învaţă meserie, nu le place ce se întâmplă acolo, obosesc după şase ore pe zi numai cu teorie pe care nu o înţeleg. "Elevii trebuie să fie tot timpul ocupaţi, să aibă multe ore de practică, maiştrii să fie dedicaţi, să aibă tehnici de atragere a copiilor, să avem material didactic suficient pentru practica lor, iar programa să aibă standarde mai ridicate pentru ei la practică. Ei chiar îşi doresc să facă mai mult decât li se cere. Şi cei mai răi elevi sunt fericiţi atunci când li se dă ceva practic de făcut, sunt responsabilizaţi".
Elevii din viitoarele licee tehnologice vor avea opţiunea să termine şcoala după doi ani, iar după o perioadă între şase săptămâni şi şase luni de practică vor obţine direct un certificat de calificare de nivelul al II-lea, echivalent celui obţinut după doi ani de SAM şi un an de completare. Dacă vor să continue şcoala, ei vor avea posibilitatea să mai facă încă doi ani, pentru a susţine examenul de bacalaureat, iar după un alt stagiu între şase şi opt săptămâni de practică vor putea obţine un certificat de calificare de nivelul al III-lea.