Mergi la conţinutul principal

Şcoli sub asediul violenţei

* nici la celelalte două şcoli din cartier situaţia nu e cu mult mai bună * Poliţia, Jandarmeria şi Primăria afirmă, la unison, că nu pot lua măsuri suplimentare pentru că nu au fost sesizate de conducerile şcolilor

Violenţa a ajuns până la poarta şcolilor din Chercea, mai, mai să intre în clădiri, iar conducerile şi autorităţile par legate de mâini şi de picioare. Directorii spun că au obligaţia să protejeze elevii până la poartă. Ce se întâmplă în faţa şcolii, pe domeniul public, nu mai este treaba lor. Mulţi justifică această atitudine prin teama de băieţaşii de cartier, care ar putea să-i atace pur şi simplu, ca să se răzbune. Ca urmare, profesori şi elevi se baricadează în şcoală, de pază fiind femeile de serviciu, înarmate cu mături. Instituţiile care ar trebui să asigure ordinea pe domeniul public spun că se patrulează în zonă şi că, până acum, nu au observat nimic suspect, iar directorii nu au făcut nicio sesizare. La rândul său, primarul Aurel Simionescu afirmă că dacă directorii nu fac nicio sesizare, nu are de unde să afle de asemenea situaţii şi să ia măsuri.

Toţi profesorii şi oamenii de serviciu au câte o cheie ca să poată intra în şcoală

Toate şcolile care au program în două schimburi se lovesc de problema violenţei din jurul unităţii. Unele unităţi şcolare care au elevi cu mai mulţi bani îşi pot angaja gardian şi golanii din cartier stau ceva mai departe. Altele, cu şi mai multă putere financiară, şi-au montat sisteme video de supraveghere, care fac minuni. În urmă cu câţiva ani, la Şcoala "Ion Creangă" erau frecvente problemele cu golănaşii care tot zăceau lângă gardul şcolii. După ce s-a instalat sistemul video, problemele au dispărut ca prin minune. Acum, lângă şcolile care nu-şi mai permit nici măcar gardian din cauza sărăciei, la adăpostul semiîntunericului, se aciuiază uneori găşti de golani pe lângă care ţi-e teamă să treci, chiar dacă eşti adult. În Chercea este de notorietate faptul că după-amiaza se strâng băieţii din cartier în faţa porţii şcolilor, beau bere, fumează şi "discută" cu fetele ieşite în pauză. Cei din cartier cunosc situaţia şi o acceptă ca atare.

15asediu1 Un tânăr face, la propriu, ceva pe ea de şcoală, în timp ce, la doi paşi, un copil de grădiniţă se întoarce acasă "După-amiaza vin aici tot felul de tineri care beau şi fumează tot felul de prostii, chiar lângă şcoală. Stau de vorbă cu fetele, nu le face nimeni nimic. Aici ca aici, dar să vedeţi ce este dincolo, la 24", ne-a spus un tătic ce-şi lua copilul de la grădiniţa din curtea Şcolii "Radu Tudoran". Directorul instituţiei, prof. Daniela Ivan, ne-a declarat că până acum nu a venit nimeni să reclame faptul că se adună elevi în faţa porţii, dar nu crede că anul acesta se mai întâmplă aşa ceva pentru că orele se termină la trei după-amiază şi nu este întuneric. "Anul trecut, este adevărat, am avut asemenea probleme, dar acum, dacă învăţăm într-un schimb, nu ştiu să se mai întâmple aşa ceva. Mai mult, am închis şi poarta pe unde intrau maşinile, astfel că o cale de acces a fost închisă. Este greu de păstrat ordinea, dar încercăm. Noi nu mai avem bani pentru gardian, aşa că ne descurcăm cum putem", spune directorul Daniela Ivan. Şcoala este păzită în timpul cursurilor de femeile de serviciu, iar după ora 18.00 de paznic.

Plecând de la spusele de mai sus ale acelui tătic, am vrut să vedem cu ochii noştri ce se întâmplă la Şcoala "Gheorghe Naum". Într-o zi, la sfârşitul lunii noiembrie, în jurul orei 16.30, am observat câţiva tineri care beau şi fumau chiar în faţa porţii elevilor. O sticlă zăcea aruncată în iarbă, iar o alta, cu doi litri de bere, circula din mână în mână. Limbajul lor, mai mult decât trivial, era suportat de toţi cei care treceau prin preajmă. Erau şi elevi ai şcolii care chiuleau de la oră, dar şi tineri din cartier, care îşi încheiaseră socotelile cu şcoala, dar veneau atraşi de fetele din clasele mai mari. În jumătate de oră sticla de bere s-a terminat, iar ei erau bine aghezmuiţi. La 16,50, când elevii din primele clase de gimnaziu au terminat orele au fost obligaţi să treacă printre golani, ca să plece acasă. O elevă mai micuţă a preferat să sară gardul doar pentru a-i evita. Părinţii care-şi luau copiii de la grădiniţă îndurau şi ei agresivitatea verbală fără să crâcnească. La un moment dat, unul dintre ei şi-a făcut nevoile chiar acolo, pe gardul şcolii, în faţa unor părinţi cu copiii mici de mână. Pe la 17.30, unii dintre băieţaşi au vrut să plece, însă de beţi ce erau s-au certat şi au început să se pălmuiască. După ce s-au bătut bine, a plecat fiecare în drumul lui. Văzând aceste scene incredibile, am vrut să ştim care este poziţia conducerii şcolii faţă de agresivitatea manifestată chiar la poarta unităţii.

Directorul, prof. Rodica Mocanu, ştie că "din când în când" se mai adună băieţii şi fetele din cartier acolo, dar spune că nu poate să le facă nimic. "Am luat legătura cu poliţistul din cartier, cu patrulele, dar şi ei au program doar până la patru după-amiază. Ei vin cât le permite programul, dar oricum copiii sunt păziţi. O femeie de serviciu este la intrarea copiilor în pauze, un profesor în curte, iar în timpul orelor închidem toate uşile cu cheia. Toţi profesorii şi oamenii de serviciu au câte o cheie ca să poată intra în şcoală. Anii trecuţi am avut probleme mai mari, dar anul acesta nu. Oricum, noi le vorbim frumos, nu putem să-i gonim pentru că şi noi locuim tot în cartier", ne-a declarat directorul Rodica Mocanu. Situaţia însă nu este nici pe departe una accidentală. După câteva zile am revenit, iar la poarta şcolii gaşca era la locul ei.

La cea de-a treia şcoală din cartier, "Nedelcu Chercea", situaţia este la fel, în sensul că bani de gardian nu sunt, iar băieţii cu tupeu îşi aşteaptă fetele la poartă, distrându-se între timp aşa cum ştiu. Aici este director tot prof. Rodica Mocanu, care a precizat că a discutat cu elevii, le-a explicat că nu au voie să aducă în şcoală persoane străine şi nu ar fi fost incidente până acum. "Dacă elevii sunt conduşi până la poarta instituţiei de persoane străine nu avem ce să facem. Poliţia cunoaşte problema, patrulează. Am pus afişe cu accesul interzis persoanelor străine şi în scurt timp vom căuta să aplicăm aceeaşi soluţie cu închiderea uşilor cu cheia, ca la Şcoala «Gheorghe Naum». Aşa copiii vor fi în siguranţă în şcoală. Afară, pe stradă, nu pot să mă leg de tineri", a explicat directorul Rodica Mocanu.

15asediu2 "Distracţie" în faţa şcolii "Dacă nu ne sesizează directorii problemele, nu avem cum să-i ajutăm"

Faptul că şcolile din Chercea stau cu uşile încuiate, că profesorii şi elevii se baricadează în instituţie de teama golanilor care ar putea năvăli în şcoală spune multe despre siguranţa străzilor din jurul unităţilor de învăţământ.

Cei care ar trebui să aibă grijă de copii, instituţii specializate în pază şi protecţie, spun că în lipsa sesizărilor nu au cum să acţioneze. Mai mult, Poliţia comunitară chiar a rărit patrulările pentru că s-a redus numărul de angajaţi. Jandarmii şi poliţiştii patrulează pe străzile din jurul şcolilor în baza unui ordin al prefectului şi a unui protocol de colaborare. În timpul acestor patrulări agenţii iau legătura cu directorii instituţiilor de învăţământ pentru a afla dacă sunt probleme. Fiecare instituţie de învăţământ poate sesiza problemele legate de ordinea publică cu care se confruntă, apelând numărul unic de urgenţă 112, unde poate cere sprijinul poliţiştilor sau jandarmilor, au mai precizat reprezentanţii jandarmilor. Culmea este că directorii şcolilor nu i-au anunţat că ar fi probleme şi de aceea nu au luat măsuri în cazul Şcolii "Gh. Naum".

La rândul său, primarul municipiului, Aurel Simionescu, a subliniat că nu a fost sesizat că ar fi probleme în jurul unităţilor şcolare, că anumite şcoli ar fi depăşite de situaţie şi nu ar mai putea garanta siguranţa elevilor în apropierea instituţiilor. "Noi avem un protocol cu poliţia, jandarmii şi dacă aş fi fost sesizat, am fi intensificat patrulările în zonă, dar pe noi nu ne-a sesizat nimeni. Aceasta este atitudinea directorilor, aceeaşi ca şi în cazul etnobotanicelor. Când i-am întrebat au spus că nu au probleme, iar de la spital am aflat că sunt 60 de inşi internaţi din această cauză. Dacă nu ne sesizează directorii problemele, nu avem cum să-i ajutăm", a punctat primarul Aurel Simionescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro