Împlinirea a 60 de ani de existenţă a Şcolii de Arte "Vespasian Lungu" a fost sărbătorită printr-o serie de manifestări artistice de ţinută, debutând joi cu organizarea unei expoziţii de artă fotografică, urmată de un Intermezzo muzical susţinut la pian de elevele Dafina Trufaş şi Irina Buleac. Momentul aniversar a continuat cu o dezbatere desfăşurată sub genericul "Focus grup", în cadrul căreia directorul şcolii, George Romeo Bunea, a vorbit despre începuturile şi împlinirile instituţiei pe care o conduce, subliniind faptul că aceasta este în prezent una dintre cele mai performante din ţară, atât la capitolul dotării cât şi al rezultatelor obţinute. "Şcoala Populară de Arte Brăila a intrat în conştiinţa comunităţii datorită, în primul rând, tradiţiei de peste 60 de ani de activitate, precum şi a notorietăţii dobândite în tot acest timp. În ultimii ani, şcoala s-a impus, alături de cele mai importante instituţii de pregătire culturală de acest gen din ţară, prin participarea la festivaluri şi concursuri naţionale şi internaţionale, unde a obţinut rezultate importante", a precizat George Romeo Bunea. Directorul a amintit că în această instituţie performanţa a fost la ea acasă încă din primii ani de existenţă a şcolii, când la catedră s-au aflat profesori şi artişti de marcă precum Nicolae Carandino, Ştefan Mihăilescu Brăila, Gheorghe Naum, Emilia Dumitrescu, Ivanov Nicolae, Vespasian Lungu, Elena Aron, Mihai Tonu, tradiţie continuată cu succes de actualii profesori. Consiliul Judeţean Brăila, sub autoritatea căreia se află Şcoala Populară de Arte, a fost reprezentat la eveniment de către secretarul general, Nicu Filote, care a felicitat colectivul pentru activitatea desfăşurată şi a exprimat disponibilitatea autorităţii locale de a sprijini instituţiile de cultură.
"Şcoală...după şcoală"
Dezbaterea a continuat cu o pledoarie pentru "şcoală...după şcoală", susţinută de către prof. Marilena Niculescu, care a considerat că această instituţie de cultură este locul unde "vin cei ce ştiu să viseze şi să-şi ducă visul până la sfârşit", amintind numele unor talente gata şlefuite, care "şi-au luat zborul de aici, reuşind a străluci pe scenele lirice sau dramatice din ţară şi străinătate". Printre tinerii care şi-au găsit un drum în viaţă au fost menţionaţi Ana Condrea, soprană la Teatrul "Nae Leonard" Galaţi, Mariana Mihai, prof. univ. de canto în Virginia, SUA, Ramona Zaharia, mezzosoprană la Opera Naţională Timişoara, Nicoleta Alexe Chirilă, soprană la Opera din Braşov, Cristian Bălăşescu, solist la opera Naţională Timişoara, soprana Angelica Solomon, tenorul Aurel Bălae, de la Opera Naţională Iaşi, soprana Daniela Burlacu. Despre rolul şi importanţa şcolilor populare de arte în cadrul comunităţilor a vorbit Vasile Corpodean, directorul Şcolii Populare de Arte din Cluj, care s-a arătat impresionat de realizările instituţiei brăilene.
Un moment deosebit l-a reprezentat lansarea monografiei Şcolii Populare de Arte, "60 de ani de la înfiinţare", apărută la Editura Proilavia, realizată de prof. Ioan Munteanu, după o laborioasă muncă, de luni de zile. Autorul a trecut în revistă date din istoria şcolii populare de arte, pagini din istoria mişcării artistice din Brăila, dar şi evoluţia gustului artistic. Şcoala de Arte "Vespasian Lungu" este una dintre primele şcoli de gen din ţară, înfiinţată în anul 1951 prin Decizia nr. 20401 din 25 aprilie a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Orăşenesc şi H.C.M. nr. 1720/20.09.1954, desfăşurând o activitate neîntreruptă în domeniul culturii, având ca principal obiect de activitate atragerea, iniţierea, educaţia şi pregătirea artistică a tinerilor, ce a constituit în cei 60 de ani de existenţă un laborator de pregătire a mii de elevi.
Cu prilejul celebrării celor 60 de ani de existenţă a şcolii, directorul George Romeo Bunea a înmânat diplome de excelenţă unor personalităţi, pentru contribuţia la dezvoltarea culturii şi artei brăilene, diplome de onoare unor colaboratori, pentru sprijinul în edificarea şi consolidarea acestei instituţii, precum şi diplome aniversare profesorilor şi reprezentanţilor unor instituţii, pentru sprijinul acordat la sărbătorirea instituţiei. Alături de aceste diplome au fost acordate şi câte o medalie aniversară, o monografie şi un film despre Şcoala "Vespasian Lungu".